Chiar de mă ţii în
temnița uitării,
Am să mă zbat să
îți trimit semnal
Că dragostea îmi
stă pe-un piedestal,
Ferită de rugina
nepăsării.
Pentru esența-i
pură, de cristal,
Găsi-voi poate-un
verb mai acătării,
Ca un suspin din
carnea înserării,
Și panaceu durerii, și pumnal.
Așa, în cursa
vieții spre niciunde
Voi căuta să îmi
urmez canonul,
Chiar dacă-n
jocu-acesta sunt pionul,
La țipătu-ngrozit
nu-mi vor răspunde
Nici gnomii triști,
nici peștii reci din unde,
Căci din tării se
iscă- numai zvonul.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu