De azi pentru m(â)ine

Aş avea timp...

Cât de uşor aş putea scrie versul acela

ca o ramură ţâşnind chiar din inima mea,
înfrunzind frenetic şi în frunzişul ei verde,
să cânte doar pasărea Paradisului.

Eu, culcat sub glie, aş avea în sfârşit timp
ca prin tulpinile cucutei ca nişte ocheane
să număr stelele, să le trasez crugurile şi astfel
să decid soarta oamenilor, condamnându-i
la o greu suportabilă veşnică fericire.

Voi avea destul timp să-mi oblojesc rănile sufletului
şi să-mi dresez gândurile ca într-un manej,
să nu o mai ia razna prin sihlele cunoaşterii
lăsând zgârieturi adânci pe pielea zbârcită
a memoriei imediate, aş avea timp.

26 dec. 2010



Ah, lumina ta roz...

Ah, ţeasta-mi ca un cuib de vipere
luminează verde
noaptea tăcerilor noastre...
Umbra mea prelinsă pe ziduri
lasă urme mucilaginoase
ca melcii...
Un muşchi verde
acoperă piatra tombală
a ultimului meu vis
când veacul acesta îşi cerne clipele
ca o funingine pe cleştarul
ideilor filozofului acela nebun
încarcerat în turnul unei cetăţi
care de mult nu mai există...
*****
Ah, lumina ta roz, femeie,
păleşte sub soarele crud
al unei lumi care nu mai încape
între hotarele sale...

Deci ia-ţi adio de la ideile tale
pentru că Idele lui Marte
vor veni oricum
pentru oricare Cezar...
*****
Aşa că şi tu, Brutus,
poţi să-ţi înfigi pumnalul
în trupul tatălui tău,
renegându-l cu toată încrederea
în curăţenia generală
generată de idele lui martie!

Să nu ai cumva îndoieli,
crima se va disjunge
între pumnalele tuturor conjuraţilor,
ţie rămânându-ţi doar o de abia vizibilă
pată pe cuget
pentru o rană atât de uşoară!

!2 decembrie 2010