Prăvălia cu himere şi rărăciri

      Sunt un foarte prost negustor, în concluzie habar nu am cum să-mi vând marfa, tehnicile de marketing începând de la studiul pieţii, al cererii şi ofertei în domeniul respectiv, al tehnicilor de promovare al produsului, deci de impunere a sa pe piaţă, îmi sunt străine şi în cazul de faţă, dificultăţile sunt cu atât mai insurmontabile, cu cât substanţa mărfii pe care vreau să vă o vând este mai volatilă: poezie, şi încă o poezie desuetă, dacă nu de-a dreptul vetustă. Printre multe alte fixuri pe care le am este şi acela al unei imperfecte sinonimii între cele două vocabule, desuet şi vetust, în sensul că ceva atins de vetusteţe este mai prăfuit decât ceva căzut în desuetitudine, vetustul este vechi spre destrămare, desuetul este doar ceva care nu mai este trendy, cu conotaţia de superficialitate pe care o are termenul luat tale quale din limba engleză, foarte apropiat de mişto-ul preluat din romani, dar de eleganţa şi distincţia unei ţinute retro. Asta pentru a încerca să vorbesc şi eu (fără a reuşi, evident!) pe limba specialiştilor în domenii, cei care împart pe aspiranţii la un loc în Parnas în generaţii, în practicanţi şi aparţinători ai unor generaţii (şaizecişti, optzecişti, douămiişti, păzea că vin tare douămiizeciştii etc) şi curente. Pentru mine, un biet vechi amator veleitar în creaţie dar şi mai vechi consumator, distincţia la nivelul textelor poetice se face ex abrupto: este sau nu este poezie. 
          Haideţi că iar mă învârt în jurul cozii şi nu spun nimic, aşa că îmi iau inima-n dinţi şi spun:


Cumpăraţi cu încredere volumul de sonete

 ,,Himere şi Rătăciri'' (vol.I)

Conţine himere şi rătăciri în număr egal (50 + 50) 
Asupra calităţii materialului poetic vă puteţi dumiri citind până la capăt conţinutul acestei postări şi răsfoind acest blog, oprindu-vă la tot ce este intitulat ,,Himera N(roman)'' sau,,Rătăcirea N(roman)''
Operaţia de achiziţionare este foarte simplă:
Trimiteţi un e-mail pe adresa:
                       ion.scalen@gmail.com
            prin care solicitaţi cartea şi prin care să precizaţi cu exactitate:
         - numele şi prenumele;
         - adresa exactă la care primiţi trimiteri poştale;
         - numărul de exemplare solicitat:
         - forma de plată prin care doriţi să achitaţi
         - alte cerinţe ale dumneavoastră;
   Achitarea comenzii se va face după ce dumneavoastră veţi fi în posesia cărţii iar forma de plată o  stabiliţi dumneavoastră, eventual de comun acord cu mine prin e-mail sau altă formă de comunicare.
Adresa mea este:

                                    Ion Oprea
                 Str. Ceauş Firică nr.35
               Loc. Roşiori de Vede cod, 145100
           Judeţul Teleorman
                       România
Răspund la telefonul:             (+40)764441206 begin_of_the_skype_highlighting            (+40)764441206      end_of_the_skype_highlighting begin_of_the_skype_highlighting            (+40)764441206 begin_of_the_skype_highlighting            (+40)764441206      end_of_the_skype_highlighting      end_of_the_skype_highlighting       

        Ca o curiozitate, află stimate prezumtiv cititor că volumul est confecţionat în întregime manual de către autorul care nu a avut nici în clin nici în mânecă de-a lungul existenţei sale cu meserii legate de obţinerea unei cărţi, aşa că dacă vei observa vreun mic defect în execuţia  volumului pe care l-ai achiziţionat, încearcă să nu-l bagi în seamă. Consideră că e ca în filatelie: de multe ori un timbru cu defect de fabricaţie e mai preţios ca unul executat impecabil.

        Dar mă opresc aici deoarece, dacă mă ia valul, cine ştie ce prostii mai spun care numai a reclamă nu seamănă, ci mai degrabă a antireclamă.


          Pentru înjurături, firitiseli, îndemnuri constructive de genul ,,La muncă, bă, nu la întins mâna!'' şi alte alea, ce veţi mai găsi de cuviinţă să  îmi transmiteţi, fără legătură cu achiziţionarea unui volum, puteţi folosi cu încredere secţiunea de comentarii a acestei postări! Eu promit că voi găsi resurse să răspund în mod civilizat şi cât se poate de urban.


Acest demers este determinat de DISPERARE. Am încercat eu să explic sorgintea acţiunii mele şi să găsesc scuzele legate de rabatul făcut unor  trăsături ale  caracterului uman care-i conferă nobleţe, cum ar fi de pildă DEMNITATEA, incompatibilă cu o ocupaţie ignobilă precum  cerşetoria, dar INSTINCTUL DE SUPRAVIEŢUIRE este totuşi puternic, iar în situaţia în care mă găsesc acum  chiar aşa se pune problema: ŞOMER, cu un copil încă student, sexagenar, văduv, cu handicap locomotor accentuat, (colac peste pupăză) cardiac cu un infarct la activ şi cu băncile la uşă sub ameninţarea iminentă a execuţiei silite, conduita mea este dictată decât de instinctul mai sus pomenit, cel de supravieţuire. Situaţia am descris-o pe acest blog în postarea ,,Argumente pentru cerşetorie'', dar pe vremea aceeea (acum aproape doi ani) situaţia nu era încă atât de grea deoarece aveam încă de lucru ca profesor suplinitor, dar a trebuit să renunţ datorită agravării disfuncţiilor legate de handicap şi de inimă. Pentru a vă face o idee, priviţi aceste FOTOGRAFII şi gândiţi-vă că acestea sunt făcute cu zece ani în urmă. Acum e mult mai rău!


         Spre edificare, aveţi la dispoziţie texte referitoare la  materialul poetic, texte aparţinând  mie precum şi altor şi altor persoane, cum ar fi: 



Predoslovie
            Am adunat în aceste pagini o sută de sonete (Himere şi Rătăciri în număr egal) scrise de-a lungul a patru ani, între 2005 şi 2009 în cancelaria şcolii unde (încă) lucrez pentru a umple ,,ferestrele’’ lungi dintre ore. Pentru cei neiniţiaţi în modul de funcţionare al unei şcoli, ,,ferestrele’’ sunt orele  libere care rezultă în urma întoc-mirii orarului şcolii aflate între orele de activitate efectivă la clasă, ore pe care fiecare slujitor întru luminarea tinerelor generaţii le umple cum poate: cu o şuetă, o cafea, o repriză de shopping, ba uneori chiar cu o repriză de studiu individual. Eu, nefiind o persoană foarte sociabilă, ba chiar având unori crize de mizantropie, deci neparticipând la şuete şi cafele şi amintindu-mi că din când în când ccochetez, în calitate de amator, cu zâna Euterpe şi chiar cu surorile sale care-i inspiră pe conde-ierii de pretutindeni şi de diferite calibre, de la amatori veleitari ca mine până la titani, mi-am zis să comit sonetele din acest volumaş, precum şi altele care ar urma să fie cuprinse într-un eventual volum II. Spun ,,eventual’’ deoarece preconizata  existenţă a volumului II depinde de foarte mulţi factori care-i conferă un grad de incertitudine destul de ridicat, începând chiar de la propria-mi viitoare  existenţă, trecând prin anduranţa mea la o activitate care pendulează între a fi amuzantă şi a fi exasperantă din cauza tematicii înguste care nu te ajută în a nu te repeta şi în cele din urmă ajungând la ceea ce se cheamă chef, a cărui dispariţie intempestivă  m-a dus la ratarea mai multor proiecte, mult mai multe decât cele pe care le-am realizat.
                M-am hotărât să depăşesc stadiul de scris ,,pentru sertar’’, fără speranţa de a publica vreodată, în momentul în care am descoperit portalurile de poezie unde am publicat câte ceva şi unde am primit ceva semne încurajatoare, dar motivul hotă-râtor a fost cel pe care  îl veţi descoperi accesând: http://scalen.blogspot.com/2010/01/argumente-pentru-cersetorie.html
                Pe de altă parte, condiţiile materiale precare nu mi-au îngăduit să apelez la calea clasică pentru realizarea acestui demers, adică apelarea la serviciile unei edituri, a unei tipografii, aşa că m-am angajat într-o întreprindere temerară pentru mine şi cred că şi inedită: să-mi editez şi să-mi tipăresc încercările mele cu mijloace proprii care constau într-un calculator cu imprimanta aferentă.
Tot hotărâtor a fost şi sprijinul moral (şi nu numai) al unei doamne cu un suflet uriaş căreia îi sunt recunoscător, distinsa poetă şi prozatoare Sânziana Batişte, care m-a încurajat şi îndrumat în mod constant şi de a cărei caldă prietenie, fie ea închegată în mediul virtual, mă bucur, fără ca eu să fi fost în stare până acum să-i răspund în aceeaşi măsură.
                Părerile asupra acestui gen de poezie, am observat eu, sunt împărţite, tendinţa fiind ca exponenţi ai tinerii generaţii să o considere ,,prăfuită’’, învechită, desuetă, care va să zică, mergând până la ,,extremismul’’ unor încă juni ,,douămiişti’’ care mai că ar scoate-o în afara legii, până la cei care o consideră ca fiind singura poezie adevărată. Pe mine unul, consumatorul de poezie care sunt, nu am făcut nicicând prozelitism pentru atitudini extreme, considerând că există doar POEZIA.
În măsura în care este!
Ion Scalen

       sau postfaţa, în care am încercat să explic de ce aceste texte, scrise 
de regulă de alte persoane, sunt scrise tot de mine şi asta nu e rău, 
deoarece consider că am fost un recenzor mai exigent decât în cazul 
unuia străin:



În lipsa unui recenzent, ne descurcăm cum putem…
Considerându-mă un veleitar prea insignifiant pentru a încerca să ofer spre răsfoire modestele mele însăilări vreunui pontif al literaturii române, de orice calibru ar fi fost el (evident că toţi sunt de mare calibru, doar nu sunt atât de tâmpit să afirm că ar fi vreunul de calibru inferior), spre a o recenza fie şi în două rânduri, m-am hotărât să recurg la o soluţie de compromis care, pentru cineva care vrea cu tot dinadinsul, poate lesne să o asimileze unei ticăloşii: am să spicuiesc din puţinele comentarii referitoare la poeziile mele făcute pe site-urile de literatură pe care am publicat, fără a da însă nume, deoarece mărturisesc faptul că nu am cerut acordul persoanelor citate, fapt pentru care îmi cer tardive scuze.
În primul rând vreau să spun că până la a mă hotărî să-mi duc ideea la îndeplinire, am avut numeroase ezitări induse de marile îndoieli referitoare la dotarea mea cu măcar vreo vagă urmă de har poetic şi pe urmă, stricto sensu,  de îndoielile referitoare la caducitatea genului abor-dat. Pentru că iată ce am găsit în sfaturile pe care un tânăr şi talentat ,,douămiist’’, mentor intr-ale poeziei moderne, le dă unei june emule care comisese sacrilegiul de a compune ceva ,,clasic’’:
,,Am avut la un moment dat senzaţia că ai înţeles desuetudinea poeziei cu rimă. Nici un poet adevărat, contemporan, viu, nu se mai încumetă astăzi să devină epigonul nimănui. Poezia de azi nu mai poate să abordeze genul clasic de scriere fără să nu cadă în ridicol. Penibilul situaţiei rezultă din încrâncenarea unora de-a continua să imite poeţi clasici dar într-o manieră mediocră. Este ca și cum ai încerca să te plimbi pe stradă îmbrăcat precum revoluționarii de la 1848 fără să-ţi dai seama cu câtă compasiune te privesc trecătorii. Citeşte-i pe scriitorii tineri (până în 40 de ani)...’’
Problema pusă atât de tranşant, atât de fără echivoc, poate dezar-ma şi caractere mai puternice decât al meu, nu?
M-au mobilizat însă motivele expuse în predoslovie, dar şi comentarii de genul:  ....poem simbol de o rara frumusete....himera e apropiata zorilor simbolizand un concept nu neaparat abstract...felicitari pentru modul original in care ati construit poemul,cu respect,xxxxxx’’ sau ,,îmi plac ambele (sonete, n.a.)’’ sau ,, Liliana, sunt încântată că te-ai oprit la poemul domnului Ion Scalen !
Dacă te reîntorci şi la celelate, îţi vei da seama şi mai bine că aici este poezie de multe carate, scrisă de cineva care a ucenicit pe lângă mari poeţi; care este de-o modestie rară şi care acum, cu truda mâinilor domniei-sale ( la propriu ! ) îşi " meştereşte " singur primul volum...
Când, în mod normal, un critic literar (sau un editor) ar trebui
 să fie bucuros de descoperirea unui astfel de poet ! Noroc cu acest site, că, iată, noi avem bucuria asta ! Aşa mi s-a întâmplat şi mie...
Datorită domnului Ion Scalen m-am dus repede la Vasile Voiculescu. Întâi, pentru o anumită patină a versurilor, comună, îmi pare mie, amândurora. În al doilea rând, pentru versul " Am fost un pom zăbavnic... târziu am răsărit... " Dar e păcat să nu citez, în continuare :
" Nu m-au cruţat nici grindini, nici secetă-ndelungă./ (...) Dar astăzi, peste vremuri, rodesc...Prin mii de pori / Din fund amara mîzgă suind, se îndulceşte /...
ş.ş.m.d’’. Aici modestia mea a fost pusă la grea încercare!
Bine, să nu vă închipuiţi că toate comentariile sunt la superlativ, sunt unele şi mai rezervate: ,, poetic, insa am impresia ca lipseste ceva. emotia, as zice, simt ceva artificial aici si poate d-aia.’’ , dar în general au fost bine primite: ,, Nici nu stiu ce sa spun. Am ramas fara cuvinte. Fusei ``starnit`` chiar din debut, cand am inteles ca este vorba despre un sonet. Dar, spre rusinea mea, am crezut ca este vorba despre ceva cel mult putin peste mediocru. Si peste ce am dat? O paleta de imagini sfredelitoare, extrem de bine ticluite, intr-un context care nu se abate de la logica. Nu stiu cum or fi celelalte texte ale tale, ma uit acum, dar acest singur sonet face sa-ti spun: Sonetistule, multa bucurie mi-a adus lectura!’’.
Nu lipsesc nici tăvăleli serioase care-mi spulberă aceste fragmente de ,,la vie en rose’’. Iată cum mă tăvăleşte o jună poetă de succes pe unul din site-urile frecventate şi de mine: ,, încercaţi dvs. să scrieţi texte care să depăşească, valoric, pragul atelierului şi vedeţi apoi ce şi cum... ar fi ceva, nu?’’ sau cum mă ia cu binişorul o domniţă editor când am avut un puseu de revoltă din cauză că respectivul portal m-a cantonat (cu rare excepţii) în zona ,,atelier’’ unde şansele de a fi văzut sunt minime:
,,…d-leScalen, ţinând cont că ne despart doar câţiva km (ştiu asta de când v-aţi înscris pe site), aş da o fugă să discutăm faţă în faţă, dar...
nu v-a "exilat" nimeni la atelier pentru că EU v-am răspuns aşa (cum m-aţi citat mai sus).poate ceilalţi colegi abia acum au aflat de discuţia noastră de atunci, unii nu ştiu nici acum.cu toate acestea trebuie să ştiţi că aproape toţi editorii, fiecare în funcţie de timpul liber, au operat / încadrat textele dvs. la atelier.aşa că presupunerea dvs. este neîntemeiată.nici cea mai mică legătură nu are încadrarea textelor dvs. cu mesajul lăsat de mine.toate bune’’
 (citatul este preluat cu copy-paste, aşa că eventualele greşeli atribuiţi-le cui vreţi dumneavoastră! Eu doar am ,,condensat’’ textul care era ,,împroşcat’’ pe-o pagină (virtuală, n.a.)
          Îţi dai seama, iubite prezumtiv cetitoriu, din acest fragment de mesaj (ca la ,,Poşta redacţiei’’! Oare mai există ,,Poşta redacţiei’’?) că sunt oarecum vecin cu respectivul e-editor, mai precis conjudeţean şi, şi mai precis, conteleormănean! Concluzia reiese de la sine: se poate lucra mult mai comod cu editori din Papua – Noua Guinee!
                Adâncă plecăciune  în faţa cinstitelor obraze! (Ion Scalen)




Acum iată câteva elemente constructive ale cărţii:


     - Copertele I - IV