miercuri, 13 ianuarie 2010

Argumente pentru cerşetorie

     Am ezitat mult cu lansarea efectivă a blogului deoarece nu am reuşit să formulez în mod cât mai elegant argumentaţia pentru a-i justifica scopul său real fără a-mi evidenţia complexele, frustările şi ideile preconcepute, fără a-mi leza bruma de demnitate prin recunoaşterea explicită a practicării unei îndeletniciri considerate îndeobşte ignobile, pentru că altfel cum poate fi considerată de ,,lumea onorabilă'' cerşetoria?
    De unde tema aceasta şi de unde atâta nevoie de argumente solide dar în acelaşi timp înţesate de menajamente pentru propria mea persoană? Repet: vreau să mă apuc de cerşit, ba, mai mult, trebuie să mă apuc de cerşit!
    Bine, dar în acest caz, modul cum este făcută declaraţia mea de intenţii ( fără să îmi evidenţieze, fără să îmi lezeze, să îmi menajeze, bla, bla, bla...) este departe de a servi scopului propus, adică acela de a stârni compasiunea ta astfel încât să te incite la comiterea unor acte de milostenie...sau de caritate. În mod normal, cred eu, ar fi trebuit să mă prezint scurt, să îmi prezint situaţia pe un ton cât mai tânguitor (te poţi tângui în scris?), dramatizând, exagerând şi exacerbând şi în cele din urmă, să îmi formulez cererea sau aşteptările mele din partea ta, prezumtive cetitoriu! Rogu-te să-mi ierţi stângăciile de formulare datorate faptului că nu am mai cerşit niciodată şi să iei notă mai întâi de contraargumentele apoi de argumentele care s-au confruntat în forul meu intim în momentele de deliberare interioară şi care se vor constitui în povestea spusă de mâna mea întinsă pentru a primi ceva (apud Nae Caranfil în ,,Filantropica''), numai că povestea aceasta reflectă realitatea nudă (n-am zis ,,crudă'' pentru că vreau să evit tentele melodramatice).
        Contraargumente.
   Acestea cuprind elemente de prezentare care nu mă îndreptăţesc să apelez la mila ta, prezumtive cetitoriule, că prin ce ar putea stârni compasiunea un vajnic bărbat care tinde spre şaizeci de primăveri, cu o patalama de inginer de avioane care lucrează ca profesor (gradul I dar,,suplinici'') la un liceu dintr-un oraş de provincie pe o leafă bunicică la nivelul târgului respectiv? Aurea mediocritas şi nimic mai mult. Ba chiar o viaţă de invidiat de către cei cu o existenţă tumultoasă, prinşi în angrenajul unei vieţi trepidante, stresante, tracasante în vâltoarea unui oraş mare, cu nervii măcinaţi şi cu plămânii îmbâcsiţi de noxe.
      Argumente.
     Cu toată vrerea mea de a evita un accente melodramatice în prezentarea mea, acestea sunt uneori inerente.Iată cum ar arăta o prezentare realistă:
     Bătrân de peste 58 de ani, văduv, aflat între primul şi al doilea infarct (iminent după unele semne), obez, cu handicap locomotor sever (după unele acte), accentuat (după altele), amputaţie 1/3 coapsă stânga (piciorul stâng tăiat mult mai sus de genunchi), disjuncţie bazin (adică bazinul desfăcut în două şi legat la loc cu o sârmă), precum şi alte chestii minore care nu se mai pun la socoteală (după actele medicale la ieşirea din spital). Chiar folosind o proteză care oricum şi-a depăşit perioada de utilizare de peste doi ani, din cauza disjuncţiei mai sus pomenite şi a obezităţii, nu pot merge decât cu ajutorul cârjelor pe distanţe scurte sau a maşinii cu ambreiaj adaptat la mână pe distanţe mai lungi, fac faţă din ce în ce mai greu slujbei din cauză că mersul şi menţinerea în poziţie verticală devin din ce în ce mai dificile iar starea de oboseală fizică se instalează rapid.
    Aceasta este starea mea fizică, dar ceea ce m-a determinat să fac acest apel este faptul că situaţia materială s-a deteriorat catastrofal, veniturile din ocupaţia mea de suplinitor s-au diminuat cu circa 40%, astfel că târăsc lună de lună un şir de datorii la prieteni şi la cunoştinţe (care au început să mă evite, deşi nu i-am amânat de regulă),in schimb se lungeşte şirul facturilor restante şi al somaţiilor de la bănci pentru plata restanţelor. Din aceste motive am amânat sine die procurarea unei proteze noi precum şi un control temeinic al inimii (mi-a spus doctora că trebuie să fac neapărat o coronarografie încă din martie 2009 când am făcut infarctul), dar ceea ce mă doare cel mai tare este că nu pot asigura un sprijin mai consistent fiicei mele care este studentă.
       O divagaţie de la temă
    Încă de acum vreo 40 de ani, nu mai ştiu din ce motiv am încercat şi eu să cochetez cu zâna Euterpe , adică să mă dedau deliciilor genului liric, nu numai ca degustător dar şi ca practicant, viciu ruşinos pentru un inginer, fie el şi ratat, viciu pe care l-am păstrat până la bătrâneţe. Conştient de limitele mele de biet diletant, nici nu m-am gândit vreodată să  fac publice, mai ales acum, în aceste vremuri în care asemenea preocupări sunt total căzute în desuetudine iar poezia ca marfă, fie ea şi de calitate, făcută de profesionişti ai genului,nu are valoare de piaţă. Deci, cred că aţi ghicit, este vorba de poezie.
    Şi atunci ce m-am gândit?
     Am adunat din ultimii trei -patru ani o sută de sonete (cincizeci de himere şi cincizeci de rătăciri) şi am alcătuit un volumaş, l-am agrementat cu vro două mâzgăleli din tinereţe (nişte tuşuri colorate) şi l-am numit ,,Himere şi rătăciri I'',deoarece sper că din ce am şi din ce voi mai face, voi strânge mai strânge de ,,Himere şi rătăciri II''. Volumaşul, ceva mai mare de o sută de pagini este confecţionat de mine (am testat tehnologia şi iese aproape ca de fabrică, dar, repet, este făcută de mâna omului).
   Cum de m-am gândit?
   După cum v-aţi dat seama, am (re)văzut de curând Filantropica şi brusc am avut o revelaţie: iată cum poate câştiga nişte bani un profesor. Cerşind. Cu atât mai mult că eroul filmului era tânăr, ar fi putut descărca vagoane, sparge lemne, săpa...dar câte nu poţi face când eşti tânăr, întreg şi sănătos. Şi eu am făcut de toate cât am fost întreg, slavă Domnului, dar nu pentru bani ci pentru mine în gospodărie. Din păcate, acum când sunt bătrân, văduv, cardiac şi ceea ce este mai rău, infirm, trebuie să cumpăr totul şi în anul acesta şcolar, repet, veniturile salariale mi s-au diminuat drastic şi, ca s-o spun pe cea dreaptă, din cauza stării sănătăţii fac uneori rabat de la calitatea demersului didactic sau apelez la colegi pentru a mă suplini uneori în zilele grele (pe mine care sunt suplinitor).
   La ce m-am gândit?
   Există tot în Filantropica un personaj episodic numit parcă Poetul Gării de nord care, contra unei sume modice sau a unui păhărel de trăscău spunea o ,,poezie'' compusă ad-hoc. Sau mai sunt instrumentiştii de pe stradă care interpretează mai cu har sau mai fără har o piesă muzicală iar trecătorul, în funcţie de dispoziţie, fire sau bunăstarea de moment, îi aruncă în pălăria de la picioarele respectivului interpret-cerşetor un bănuţ, după cum îl lasă inima. Atunci m-am hotărât să ,,vând'' şi eu ,,Himere şi rătăciri'' pe internet. Nu vor fi acest sonete la înălţimea muzicii interpretate pe un Stradivarius de un cunoscut solist de talie internaţională în metrou (experimental, ca să vadă parcă gradul de cultură muzicală a trecătorilor, sensibilitatea acestora sau nu mai ştiu ce) dar măcar la nivelul muzicii bătrânului flaşnetar cred că se ridică. Şi în primul rând cine aş fi eu ca să testez aprehensiunea dumneavoastră pentru poezie sau măcar calitatea poeziei mele, dat fiind faptul că am declarat şi declar încă odată cu mâna pe inima asta care îmi tot dă semnale că nu sunt decât un biet diletant. Eu apelez de fapt la sufletul dumneavoastră milostiv sau mai degrabă la cel caritabil, asta pentru că am citit eu pe undeva că sinonimia celor doi termeni nu este perfectă: dacă milostenia presupune înfăptuirea actului de donaţie către cel aflat la ananghie în tăcere, cu discreţie, caritatea presupune o oarecare afectare, chiar niţică ostentaţie. În ceea ce mă priveşte, rogu-vă, fiţi caritabili, în acst mod poate află şi alţii de existenţa servului vostru, Ion Scalen!

Iată cum arată cărticica şi iată cum puteţi intra în posesia ei:
Dacă faceţi click  vedeţi Himera I iar aici Rătăcirea I

Recunosc faptul că procedura de înfăptuire a actului de caritate este ceva mai comlicată decât actul de a arunca banul în pălăria flaşnetarului, deoarece atât pălăria cât şi flaşneta se află departe de dumneavoastră. Pentru a ajunge la dumneavoastră cântecul flaşnetei (cărticica), vă rog să trimiteţi un e-mail pe adresa:

în care să specificaţi numele, prenumele. adresa completă (inclusiv ţara dacă nu sunteţi în România) numărul de exemplare (dacă este cazul) şi modul în care aveţi bunăvoinţa să faceţi dania respectivă. Pe adresa dumneavoastră va sosi pacheţelul respectiv care va conţine cărticica (cărticelele)şi o notiţă cu toate datele necesare pentru ca rodul generozităţii dumneavoastră să-mi parvină. Oricum, datele generale despre mine le găsiţi pe blog dacă aveţi curiozitatea să accesaţi rubrica Profil.
Deci plata se face după ce aţi primit cartea, valoarea ei rămânând la aprecierea dumneavoastră.
P.S. Când vă stabiliţi cuantumul daniei respective vă rog să ţineţi seama de costul materialelor şi de costul expediţiei poştale, eventual al manoperei.
Dacă sunteţi foarte strâmtoraţi şi sunteţi foarte curios să vedeţi ce făcături conţine placheta, pot să vă trimit un exemplar gratuit dar nu foarte multe.
     Iată încă două eşantioane de himere şi rătăciri care vor face parte din volumul Himere şi rătăciri II care, deoarece nu au primit număr ,le voi numi Himera n şi Rătăcirea n:

                 Himera n                                                                   
Când veacu-acesta de abia adie,                                      
Fulgi de lumină cerul sticlos cerne,                                    
Tu-n apărarea cauzei eterne                                             
Fiinţa-ţi vagă o trimiţi solie                                      

Că-n ţara din deşerturi reci, pustie                                    
Graşi templieri deschiseră taverne,                          
 Dedaţi la vin, sfinţi lâncezesc pe perne,                             
Sfânt Fiu întemeiază dinastie.                                            

Degeaba roteşti lin zbor împrejur:                                     
Stai spânzurată singură-n azur                                 
Tot încercând să strângi anahoreţii                           
Sub cerul limpede al dimineţii...                               
Te zmulge dar, măiastro, din contur                                   
Ca să dărâmi la temniţă pereţii...                                   
         
                  Rătăcirea n 

 Pe pielea mea lumina-i ca o râie
Crestată de frenetica secundă
Că sunt în joc mortal, finală rundă,
Ahile cu o mie de călcâie

Şi-n fumuri reci, înalte, de tămâie
Se prăbuşeşte lumea mea imundă:
Părerile de rău nu mă inundă
Când falşi pontifi cu gestică lălâie

Acuzator spre mine întind braţul
Şi picură pe fruntea-mi mir de sânge
Şi-n bocetul vestalelor nătânge
În jurul gâtului se strânge laţul...

Dar sufletu-mi pierdut dospeşte zaţul
Iubirilor de ieri când cerul plânge.



Un comentariu:

  1. banuiesc ca e o carte pt doamne :) indeosebi.
    va trimit adresa pe e-mail.

    RăspundețiȘtergere