De ce mimăm mereu
neînţelegeri
Pe când fiinţa-ţi
pală îţi coboară
Și eu mă pierd când
trupu-ți de vioară
Nu-mi dă prilejul
unei noi alegeri,
Că timpul
parcă-ncepe să mă doară
Și uit complet prea
lungile prelegeri,
Sub fulguiala
clipelor tu degeri
Când sfinții
uscățivi sunt trași pe sfoară.
In mine de îți
cauți tu Olimpul
Zeiță-n sine, fără
de domeniu,
N-ai să găsești în
jurul tău un geniu
Care să îți
confirme anotimpul!
De-acum sunt mut,
că nu mai este timpul
Ca viața să îmi
poată da vreun premiu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu