Afară vreau să ies
din lutul meu,
Mă strânge
trupu-acesta ca o coajă,
Mă zbat în el ca
peștele în mreajă
Și înspre tine îmi
îndrept mereu
Un gând care să-i
stea iubirii strajă
Și oricărei
suferințe – panaceu.
Acum, când nu ești
tu, când nu sunt eu,
Să ne găsim, nu am
aflat vreo vrajă!
Și-atunci să fie
doar răbdarea harul
Care, din greu,
încearcă azi credința,
Fără de care s-ar
usca ființa,
Reci timpuri
ucigându-i avatarul?
Corabia nu-și mai
găsește farul
Când focul inimii a
ars dorința!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu