Îmi va fi moartea
numai o plecare
Spre țărmuri noi,
acum necunoscute,
Când templierii
ultimei redute
Cad secerați sub
zări amăgitoare,
Iar tu, înlănțuit,
sub altă zare
Vei aștepta
iertările pierdute,
Chiar dacă noaptea
vezi că își ascute
O gheară de-ntuneric
și teroare.
Și în zadar
privești pierdut la steaua
Pe care nu am vrut
nicicând s-o caut,
Pe când vestitul
cântăreț din flaut
Pândește trupuri
albe, reci ca neaua,
Dar lanțului de i
se rupe zaua,
Vei face tumbe-n
piesele lui Plaut.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu