joi, 25 septembrie 2014

Himera LVII

De-ar fi să fiu de-a pururi umil sclav
Sub talpa ta când aerul îl calcă
Și-n piruetă trupu-ți de rusalcă
Vibrează în acord celest, suav,

Aș prinde-n lațuri Marele Zugrav,
Din ceruri să-l oblig să smulgă-o halcă
Chiar dacă Dumnezeu  îmi dă scatoalcă
De i se pare c-am greșit prea grav.

Și în crepuscule violacee,
Când se ridică fumurile-n trâmbe,
Veni-vor pompierii cu tulumbe
Să stingă-n zori minuscula scânteie
La subsuori umbroase de femeie
În care semizeii sterpi fac tumbe.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu