Obsesia

Mă-ntemniţează-n mine aripa grea de vânt,
Că poate doare drumul prea scurt pân' la greşeală!
Eu voi purta prin veacuri armură de pământ,
Mantie de uitare voi flutura cu fală,

Pe umerii de sticlă, oh! solzii vor cădea,
Fiinţa mea lunară, cu străvezimi de ceară,
Îşi va-ncrusta sub frunte un ochi de peruzea
Ce otrăveşte, tainic, nemărginita seară.

Sub orizont voi pierde la zaruri orice gând,
Obsesia eternă va luneca, tot rece
Când ceaţa-ntruchipa-va. Atunci eu am să vând
Nimic din ce rămâne şi totul din ce trece.