sâmbătă, 10 septembrie 2011

Glasul

Amiază lunecoasă ce stă să se răstoarne
În ceasurile zilei, lungi clipe de pripas,
Când Dumnezeu adulmecă lichidul gras
Stors pânzelor luminii zdrelite prin lucarne,

Ce ape-nşelătoare sub orizonturi tremuri,
Când tragedia-şi scoate în pieţe amploaiaţii,
Bufonii explodează sub ceruri în ovaţii
Şi mamele-şi ridică pruncuţii înspre vremuri,

De se încearcă să se găsească-un glas
Cu aripi, nevăzut ca unică sămânţă,
Pân' va fi el acela, un tunet care-anunţă
Că se împarte lumii ce-a fost din ce-a rămas.

2 comentarii:

  1. Ai reuşit câteva imagini foarte puternice.
    Îmi place în mod deosebit "Când Dumnezeu adulmecă lichidul gras/Stors pânzelor luminii zdrelite prin lucarne".

    RăspundețiȘtergere
  2. Mulţam de trecere, de apreciere, de...
    Îmi plac cele două bloguri ale tale, la cel cu prăjituri îmi dă şi mie voie doctoru' (să văd şi să citesc reţeta, de mirosit ,nu, că-mi dă idei. La cel cu cărţi am libertate totală..

    RăspundețiȘtergere