joi, 15 septembrie 2011

Dreapta cumpănire dintre preaplin şi preagol

Trufaşă această fiinţă cu inimă lichidă
în zorii ochilor tăi a uimire deschişi
spre sfânta ţară în care am fost cu toţii
să o numim Arcadia.
Acolo, deodată s-a născut, desigur, golul.
Călătorul prin iarba aspră a stepei
a simţit sub tălpi aştrii,
mersul său s-a transformat brusc în marea cădere...
Prezentă, fiara inerţie l-a rupt în lut greu şi fiinţă,
urmând reîntregirea cu întârziere...
În altă parte însă
hăul mării a îngheţat unduirea magmei de stele
sub şubrede, clătinate corăbii,
nestatornicia deveni cetate de veci
pentru gândurile noastre prea reci,
vulturi de oţel clocesc pe cuiburi de săbii
şi preagolul s-a umplut deodată cu vrăbii,
cu gureşe vrăbii şi săbii umplură iar teci...
Atenţiune! Fruntea lumii s-a acoperit de riduri,
cea mai simplă cadenţă gol - plin,
alternanţă între înaltele viduri
şi unde, cu reci intersecţii, venin...
(ah, vocea caldă a sufletului tău
s-a rupt în două: tăcere şi ecou.)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu