Moise a despicat apa cu toiagul,
vorbele s-au veştejit în parabole,
ani zece de rătăciri prin pustiuri interioare,
mări fără fund şi munţi nesfârşit de înalţi
palida stea a nădejdii: :
arcan aruncat spre infinit
ca să prindă nimicul,
apoi Tablele legii,
călătoare porunca prinde sintaxa tăcerii
şi strategia visării,
arcuire în ecou a pelerinului
prin arterele pestilenţiale ale megapolisului.
Arderea de tot produce doar fum,
risipire, nimicire,
adiere de adio.
Un adio ca o adiere.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu