miercuri, 7 septembrie 2011

Mama înţelepciunii

Un om omora fluturi.
L-am întrebat:
,,Ce ai cu ei ?
Culorile scuturi
în praf neînchegat
fără temei!
Sunt flori vii,
nevinovate,
inofensive.
Tu nu ţii
ca în cetate
zboruri lascive
să izgonească
cenuşi de pe ziduri?
De ce-i ucizi?''
A-ntors faţă flască
şi-a zis dintre riduri:
,,Ucid omizi!''

(1972)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu