În cleştele nopţii

(Cine îmi face un semn

de sub orizontul de lemn?)

Singurătatea, singurătatea

şi-a aflat în mine cetatea.

Ce vierme-i acesta durerea

de-mi scurmă,

inima, fierea

după vreo urmă?

(Cine mă cheamă, mă cheamă

de sub orizont de alamă?)

Voi fi tăcut, mai tăcut

decât la tainicu-mi început,

deşi pumnalul cel fioros

mi se zvârcoleşte în carne spre os.

(Cine mă strigă, mă strigă

de sub orizont de ferigă?)

Tu semn, chemare, strigare,

îmi faceţi singurătatea mai mare

cum stau în cleştele nopţii

de vorbă cu morţii, cu morţii.