Revoltă

Sânge-n întoarcere supremă
M-a blestemat cu-n gând ştiut
De pure zări, de teoremă
Sfinţind cetăţile de lut.

Mă arde, tată, lumea asta
Cu-n rug de vorbe, vâlvătăi,
Şi tu, opac, închizi fereastra,
Pui laţuri înspre alte căi.

Dar fiara dulce de uitare
Rotind priviri încinse, smalţ,
M-adulmecă şi nări amare
Le simt şi simt cum mă înalţ.

Când pot, nu vreau, de vreau, nu pot
Ca pasu-mi singur să se-adune
Pân' ce pe frunte-am să socot
Inscripţii tainice, de rune.

Şi-ncet am să mă torn în piatră,
Căci am greşit că m-am născut!
Nebun, adun cenuşi din vatră
Pentru un falnic început.

        (1975)