sâmbătă, 14 mai 2011

Opaiţ

Sunt un opaiţ stins demult
pe pervazul unei ferestre oarbe
prin care se revarsă
în şuvoaie întunericul.

Ia-mă cu degetele tale de alabastru, femeie
şi şterge încet funinginea groasă
aproape intrată în carnea
lutului meu!

Poate că vei descoperi încrustate
runele de aur
ale unor vechi poeme de dragoste.

Murmură-le încet!
Poate că pe buzele tale palide
de lunga absenţă a sărutului
va înflori zâmbetul
ca un trandafir în roua dimineţii!

Şi poate... oh, poate
pe feştila uscată demult
va pâlpâi un mugur de lumină:
sufletul meu...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu