Ah, lumina ta roz...

Ah, ţeasta-mi ca un cuib de vipere
luminează verde
noaptea tăcerilor noastre...
Umbra mea prelinsă pe ziduri
lasă urme mucilaginoase
ca melcii...
Un muşchi verde
acoperă piatra tombală
a ultimului meu vis
când veacul acesta îşi cerne clipele
ca o funingine pe cleştarul
ideilor filozofului acela nebun
încarcerat în turnul unei cetăţi
care de mult nu mai există...
*****
Ah, lumina ta roz, femeie,
păleşte sub soarele crud
al unei lumi care nu mai încape
între hotarele sale...

Deci ia-ţi adio de la ideile tale
pentru că Idele lui Marte
vor veni oricum
pentru oricare Cezar...
*****
Aşa că şi tu, Brutus,
poţi să-ţi înfigi pumnalul
în trupul tatălui tău,
renegându-l cu toată încrederea
în curăţenia generală
generată de idele lui martie!

Să nu ai cumva îndoieli,
crima se va disjunge
între pumnalele tuturor conjuraţilor,
ţie rămânându-ţi doar o de abia vizibilă
pată pe cuget
pentru o rană atât de uşoară!