Lună de toamnă

Îmi da ocol cu paşi felini
Amurgul zilei dintr-o altă toamnă,
Când cu tristeţe i-am zis Lunii: ,,Doamnă,
Mi-e tot mai dor de muguri aprilini

Şi de lumină de-nceputuri, clară.
Vezi, vezi ce linii drepte trag cocorii
Unind ţinuturi în care se nasc zorii
Cu cerurile-aprinse de-o permanentă vară?

Să ne încredem în liniile vagi
Cu care păsări îşi înseamnă drumul,
Deşi există certitudinea că scrumul
Va îneca azururile dragi?

Ştiu, sunt normale ierni desăvârşind
Rotirile perfecte ale aştrilor pe cruguri.
Eternul, niciodată nu stă-n muguri
Şi nici desăvârşiri nu vei găsi, cerşind

O primăvară după primăvară.
De ce atunci extincţiile dor?
Copacii doar pentru o iarnă mor
Ca să învie iarăşi în lumina clară.’’

Şi totuşi mi-a fost dor de muguri aprilini,
Când sub aceeaşi Lună, a nopţii doamnă,
Amurgul zilei dintr-o altă toamnă
Îmi da ocol cu paşi felini.