(din ciclul ,,Noi mergem drept, în sus şi înainte/ În frunte cu al nostru Preşedinte'')
Din varii motive am părăsit de ceva vreme preocuparea asumată acum vreo cinci ani de a fi cronicarul fidel şi nepărtinitor al evoluţiilor alesului poporului român în cea mai înaltă demnitate. Pornind de la prezumţia că, fiind preferatul unui număr mai mare români decât al celor care, în lipsa lor de inspiraţie, ca să nu zic altfel, au optat pentru adversarii săi, el este providenţialul, cel chemat să ducă ţărişoara pe cele mai înalte culmi ale...hm! da, culmi, eu, nevrednicul, îmi exprimasem ambiţia de a-i urmări evoluţia pas cu pas, neratând nici un moment al mirabilei sale deveniri sale dintr-un potenţial Mare Cârmaci, de-a dreptul în Salvatorul Neamului. Aş îngăima o scuză dacă aceasta nu ar fi prea cusută cu aţă albă, pentru că uite unde s-a ajuns! După ce a fost tăvălit de adversarii săi politici şi bălăcărit ca vai de el, după ce era cât pe-aci să-l dea afară de la servici şleatha celor 322, iată că acum şi poporul său sau, mă rog, jumătatea mai mare a poporului pentru că restul nu s-a putut dezlipi de tătucul democraţiei noastre originale, care la începutul primului mandat era cât pe-aci să-l înnece cu valuri de dragoste, acum aproape că l-a părăsit. Pensionarii, dovedind o laşitate total condamnabilă, în loc să iasă la manifestaţii de solidaritate cu Preşedintele salvator şi să-i ofere ei 50% din pensie plus banii de medicamente adică toată pensia, au început mai întâi prin a se lamenta, ajungând până la a sări la bătaie cu forţele de ordine urmărind în final să-l caftească pe însuşi salvatorul lor.
Nici nu vreau să mai vorbesc de bugetari care, în loc să fie nemulţumiţi că l-i se taie decât 25% din salarii în loc să l-i se ia tot, s-au pus pe proteste şi demonstraţii şi pichetări şi câte şi mai câte...
Văzând eu atâta lipsă de loialitate la poporul român, atâta lipsă de consecvenţă în înaintarea spre cele mai înalte culmi ale capitalismului în frunte cu EL, de mare amărăciune am fost cuprins dar, cu un extraordinar efort de voinţă, m-am recules, mi-am suflecat voiniceşte mânecile de la maiou şi am purces la elaborarea în laboratoarele mele secrete a unui set de ditirambi care vor deveni părţi constitutive ale viitoarelor elogii aduse pe bună dreptate preşedintelui, deşi m-am gândit iniţial că poprul român nu şi-l merită. Dar după o matură şi totodată profundă chibzuinţă m-am întrebat: ,,Ioane, da' tu unde fuseşi mă până acu'? Tu care încă de acum cinci ani te lăudai că vei duce o campanie furibundă întru luminarea natului asupra bunelor intenţii ale preşedintelui, ce făcuşi, mă, până acu'?'' Pentru că mă consider, fără falsă modestie, unul dintre puţinii care înţeleg modul de operare al Preşedintelui pentru a realiza măreţele sale planuri întru îndeplinirea scopului final apoteotic. Bietul popor român total confuzionat de subţierea drastică a pungii, de măsurile cam aiuristice şi în orice caz, neexplicate sau prost explicate, luate de un alt martir al neamului ,,mic la stat,/ mare la sfat/şi viteaz cum n-a mai stat.'', dar şi de otrava turnată zilnic în urechi de opoziţie prin televiziunile mogulilor, a început total pe nedrept treptat să-şi răcească sentimentele faţă de alesul său, legându-se de faptul că atunci când a fost ales Preşedintele i-a urat din toată inima: ,,Să trăiţi bine!''. Păi evident că poporul va trăi bine, dar aceasta numai şi numai dacă îl vor lăsa pe Preşedinte să-şi îndeplinească apostolatul aşa cum ştie el mai bine. Ei bine, ,,mea maxima culpa!'' pentru că era de datoria mea să fiu pe fază şi să explic toate acţiunile deoarece acestea, aparţinând unui geniu pot părea bunului simţ comun gafe, greşeli sau de-a dreptul tâmpenii şi ticăloasa opoziţie de abia aşteaptă să profite. Până atunci, putem reînoda firul rupt încă din februarie 2005, văzând ceea ce am scris atunci despre Preşedintele nostru, al tuturor românilor, click-ăind drept aici!
Cu speranţa că voi reuşi să vă aduc pe calea cea dreaptă în cazul că sunteţi căzuţi în greşeala de a nu nutri aceleaşi sentimente ca mine faţă de prşedintele nostru,
Ion Scalen
PS Acum cinci ani am atribuit cam multe dintre citatele folosite cu care am vrut să mă dau şi eu deştept răposatului domn Niccolo Machiavelli. Ei bine, o fi fost el deştept, dar nu le-a emis el chiar pe toate! Unele chestii sunt spuse de Iulius Cezar, altele de Sfântul Augustin şi te şi miri de cine! De exemplu chestia cu ,,drumul spre Iad e pavat cu bune intenţii'' a spus-o un englez, samuel Johnson, poet, eseist, critic literar, prin secolul XVIII, deci cu vreo trei secole mai târziu decât autorul Principelui.
Nici nu vreau să mai vorbesc de bugetari care, în loc să fie nemulţumiţi că l-i se taie decât 25% din salarii în loc să l-i se ia tot, s-au pus pe proteste şi demonstraţii şi pichetări şi câte şi mai câte...
Văzând eu atâta lipsă de loialitate la poporul român, atâta lipsă de consecvenţă în înaintarea spre cele mai înalte culmi ale capitalismului în frunte cu EL, de mare amărăciune am fost cuprins dar, cu un extraordinar efort de voinţă, m-am recules, mi-am suflecat voiniceşte mânecile de la maiou şi am purces la elaborarea în laboratoarele mele secrete a unui set de ditirambi care vor deveni părţi constitutive ale viitoarelor elogii aduse pe bună dreptate preşedintelui, deşi m-am gândit iniţial că poprul român nu şi-l merită. Dar după o matură şi totodată profundă chibzuinţă m-am întrebat: ,,Ioane, da' tu unde fuseşi mă până acu'? Tu care încă de acum cinci ani te lăudai că vei duce o campanie furibundă întru luminarea natului asupra bunelor intenţii ale preşedintelui, ce făcuşi, mă, până acu'?'' Pentru că mă consider, fără falsă modestie, unul dintre puţinii care înţeleg modul de operare al Preşedintelui pentru a realiza măreţele sale planuri întru îndeplinirea scopului final apoteotic. Bietul popor român total confuzionat de subţierea drastică a pungii, de măsurile cam aiuristice şi în orice caz, neexplicate sau prost explicate, luate de un alt martir al neamului ,,mic la stat,/ mare la sfat/şi viteaz cum n-a mai stat.'', dar şi de otrava turnată zilnic în urechi de opoziţie prin televiziunile mogulilor, a început total pe nedrept treptat să-şi răcească sentimentele faţă de alesul său, legându-se de faptul că atunci când a fost ales Preşedintele i-a urat din toată inima: ,,Să trăiţi bine!''. Păi evident că poporul va trăi bine, dar aceasta numai şi numai dacă îl vor lăsa pe Preşedinte să-şi îndeplinească apostolatul aşa cum ştie el mai bine. Ei bine, ,,mea maxima culpa!'' pentru că era de datoria mea să fiu pe fază şi să explic toate acţiunile deoarece acestea, aparţinând unui geniu pot părea bunului simţ comun gafe, greşeli sau de-a dreptul tâmpenii şi ticăloasa opoziţie de abia aşteaptă să profite. Până atunci, putem reînoda firul rupt încă din februarie 2005, văzând ceea ce am scris atunci despre Preşedintele nostru, al tuturor românilor, click-ăind drept aici!
Cu speranţa că voi reuşi să vă aduc pe calea cea dreaptă în cazul că sunteţi căzuţi în greşeala de a nu nutri aceleaşi sentimente ca mine faţă de prşedintele nostru,
Ion Scalen
PS Acum cinci ani am atribuit cam multe dintre citatele folosite cu care am vrut să mă dau şi eu deştept răposatului domn Niccolo Machiavelli. Ei bine, o fi fost el deştept, dar nu le-a emis el chiar pe toate! Unele chestii sunt spuse de Iulius Cezar, altele de Sfântul Augustin şi te şi miri de cine! De exemplu chestia cu ,,drumul spre Iad e pavat cu bune intenţii'' a spus-o un englez, samuel Johnson, poet, eseist, critic literar, prin secolul XVIII, deci cu vreo trei secole mai târziu decât autorul Principelui.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu