Apă de-aș bea din
urma de potcoavă
Și-n zorii zilei
roua dimineții,
Calea ascunsă de
perdeaua ceții
N-o rătăcesc ’nălțând
uitării slavă,
Că-n sumbre
cancelarii logofeții
În sânge moaie pana
făr’ zăbavă
Și pe oglinda
cerului, concavă,
Vor scrie
traiectoriile vieții.
Și tu cuprins vei
fi de grea obidă
Că Dumnezeu te
mustră cu-otuzbirul
Și vede-n tine-acum
numai satirul
Cu cerbicie, nu efemeridă
Trăindu-și clipa și
sorbind avidă
Lumina vieții pân’
se rupe firul.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu