Vai, suflete
zdrobit în mici fărâme,
Pierdut de ești în
cețuri și-n tenebre,
Zile și nopți, ca
mari migrări de zebre,
Lutu-ți împing spre
un tărâm cu râme,
Că, agățat în
putrede parâme,
Îngerul tău, greu
încercat de febre,
S-a înrobit
dilemelor celebre
Și templul cunoscut
stă să-l dărâme.
Că de aceea trupul
tot mai flasc
Purtând doar umbra
laptelui de maică
Și-n vine stors
veninul de șerpoaică,
Se pierde-n praf pe
drumul de Damasc
Sub milostivul,
implacabil teasc,
De înflorește osul
la Drăgaică.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu