Urare

  Să nu ai niciodată parte
de nopțile mele trufașe în care
am ținut pe umeri lumea.
Mă adresez eternității cu un strigăt mut
care dintotdeauna sună a întrebare
pentru că este ceva colcăind în străfunduri:
un Soare enorm
cu perechea sa, negura,
Dumnezeul deznădăjduit
al celor care nu Îl au
se reflectă în lumina posibilă a ființei.
Tulpinile de sticlă ale gândului
cerșesc frunzișuri de brațe
ca să poată cuprinde întreaga boltă
și cu degete frenetice să aleagă
lumina de întuneric,
lumina de lutul meu,
lumina.