sâmbătă, 17 martie 2012

Renașterea

Un Dumnezeu al umbrelor ne va ajunge vreodată?
   *Azi vântul vuia din ceruri ca un fluviu imens
și am simțit cu palmele răcoarea infinitului...
Strâmb jocul dumnezeirii cu luceferi uzați de atâta purtat!
De acum pot să cadă:
unde va cădea unul,
din pământ va răsări un izvor.
Din izvor
se va naște un luciu de apă.
În luciul de apă
se va naște, oglindit, nesfârșitul.
În nesfârșitul acesta
se va mai naște o lume
și în ea mă voi naște încă odată și eu.


*Am vaga impresie că cele două versuri  sunt un citat din ,,Jurnalul Annei Frank''. De verificat!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu