Nu-mi pasă cât de-adâncă e vâltoarea
Care m-atrage şi-n care mă afund,
De sunt acum poetul muribund
Când Moartea îşi începe vânătoarea.
.
Ce taină-n ceaţa minţii eu ascund:
Gând josnic uit şi simulez candoarea
Când pure voci îşi urcă-n cer rumoarea
Ca nuferii zbucniţi din mâl fecund.
Durerea urlă în mine a morţiu
Şi gheara-i rupe al coastelor zăplaz
Să scape din bolnavu-i Alcatraz.
Oh, suflete! de-ai fi tu veşnic viu,
La curţi de vis, în vesel travestiu,
Să-ţi cauţi tihna ca râul la zăgaz.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu