Obsesia

Doamne, cuma trecut timpul! Scârm printre vechi hârtii îngălbenite, vechi de treizeci, patruzeci de ani, hârtii gata să se destrame la atingerea degetelor înțepenite de frig și de boală. Hai să le dezmorțim nițel lovind cu buricele lor înghețate tastele. Temeinic, deoarece pe cele amorțite nu prea le simt și trebuie să lovesc mai tare pentru a fi sigur că acțiunea lor are efect, iar cu tasta ,,Space'' trebuie să fii foarte convingător...

Mă-ntemniţează-n mine aripa grea de vânt,
Că poate doare drumul prea scurt pân' la greşeală!
Eu voi purta prin veacuri armură de pământ,
Mantie de uitare voi flutura cu fală,

Pe umerii de sticlă, oh! solzii vor cădea,
Fiinţa mea lunară, cu străvezimi de ceară,
Îşi va-ncrusta sub frunte un ochi de peruzea
Ce otrăveşte, tainic, nemărginita seară.

Sub orizont voi pierde la zaruri orice gând,
Obsesia eternă va luneca, tot rece
Când ceaţa-ntruchipa-va. Atunci eu am să vând
Nimic din ce rămâne şi totul din ce trece.

Gata, nu se mai poate, trebuie să mă retrag în bârlogul pe care l-am părăsit prima dată după aproape o lună. Este ceva mai cald acolo...