Ziua când moare maica (III)

(urmare de la ,,Ziua când moare maica (II)'')

- Hai fa şi voi mai repede, că veniţi parcă plecaţi! Eu nu mai prididesc cu treburile şi voi o mai luarăţi şi pe fata asta (şi arătă spre Zoica) să stea după cururile voastre pe care de-abia le mişcaţi!

- Ete că tu oi fi vreo slăbănoagă, replică cea mai în vârstă, Lina.

- N-am zis bia de grăsime, da’ prea sunteţi talentoase şi pe mine arde cămaşa că mă zoreşte mama de ... cam de-o săptămână îi dă ea zor că moare, că i s-a făcut semn că o cheamă tata, da’ de aseară mi-a împuiat capu’: nu şi nu, că o cheamă şi azinoapte a bătut din picior şi s-a răstit la ea, ce n-a făcut el niciodată cât a trăit. Da’ nici nu mai poate bia fetelor, că, uite, scârmam cu săpliga pe la floricelele astea din grădiniță şi a venit şi ea ca să sape. ,,Lasă-mă mă mamă că le sap eu, lasă-mă mă..’’ Nu şi nu! Şi ce credeţi fetilor, nu dă două săpăligi, că se aşeză pă pietroiu’ ăsta şi scoase din pozânaru’ şorţului o cută de zahăr şi începu să o molfăie, că nu vă spusei că i-au căzut şi ăia doi dinţi din faţă de-i mai avea şi o aud că zice ,,adu-mi fa Nono  căniţa mea cu niţică apă că parcă îmi veni odată aşa o fârşeală...’’ ,,Hai bre mamă în casă ca să te întinzi niţel. De, ce să-ţi fac, post – post, da’ nici chiar aşa! C-am umplut pimniţa cu putinici de brânză şi cu oale cu lapte bătut şi coşniţele cu ouă şi matale...numai zeamă de varză cu ceapă tocată ciuşcă şi cu mămăligă rece, câteva urzici din locu’ ăla de lângă gardu’ lu moş Costea Isar şi boabe fierte’’. Nici măcar fasule, că o doare burta şi nici cartofi prăjiţi. Mi-e milă de laptele lu’ Mândra, săraca, am ajuns să ies cu el la fierăria lu’ Dode. Nu-mi pare rău fetilor, că sunt şi ei suflete şi munca la baros în dogoarea aia scoate tot untu’ din ei, da’ măcar dacă  aş putea să-i fac cruce. Dar cum să împarţi lapte în postu’ Paştelui? Îmi pare rău că sunt oţi, d-aia îmi pare rău!  

- Cum bia Nono, a sărit la păsări?

- Nu Fănicuţo, de ce să mânii pe Dumnezeu, da’ l-am prins pe moş Ion Păscălan că se dă pe lângă gard, le face loc de trecere şi pe urmă le momește! Sau mai alaltăieri, au lăsat haidamacii ăştia poarta deschisă la stradă şi, jurată pasăre, ca şi cum n-ar avea destul loc într-un pogon de bătătură, se duce să ciugulească pîntre picerile cailor veniţi la potcovit ce le pică din straiţe. Noroc că am auzit: ,,Crau! Crau!’’ şi am fugit repede şi am băgat două în curte, da’ când le-am numărat seara, lipsea tocmai puica aia roşie moţată care îmi era aşa de dragă! Era aşa de blândă, când mă duceam să le dau boabe, ea îmi sărea în braţe. Mă duc drept la covălie: ,,Bine mă, Dode, şi noi, vecini aci, şi-mi furaşi găina!’’ . Coană Nono, să-mi saie ochii dacă am pus eu mâna pe găina matale! Ţiganii ăia de veniseră cu mârţoaga la potcovit, cred. Păi aşa mă cunoşti matale pe mine?’’ Când colo, ce crezi, iese din fundu’ covăliei moş Ion Păscălan, cum îl ştiţi, crăcănat şi cu picerili obădate şi hârâie la mine: ,,Ho, coană Nono, că nu vă mai săturaţi, că ai şaptezăci şi nouă  numai de găini, da’ raţe, da’ curci, da’ ce alte orătănii oi mai avea alde matale prin oleaburile alea pi colo... Că-mi zise mie tuvaroşu’ primare că bă Păscălane, ia să iei  tu sama prin bătăturile chiaburilor ăia, d-alde Gligore Soare, d-alde Brâtcoveanu, d-alde Râmboacă că ai dracu’ nu dau dăloc la cote, trebuie să ne ducem noi cu otuzbiru’ peste ei, cu miliţianu, cu aia...’’. ,,Optzeci am Păscălane cu aia pe care o furaşi tu şi să dea Dumnezeu să-ţi stea în gât... Vino tu cu tuvarăşu-tău şi cu miliţianu’, oi lua eu câteva, da’ pă tine o să te mai bucăturească dracu’ d-aci ’nainte. Că toată ziua cu capu’n gard: dă-mi un ou, dă-mi niţel lapte, dă-mi, că ar vrea şi Stelică. Aolio, şi să vorbesc cu aia bătrână, că toată ziua e la gard: Păscălane, mă hodorogule mă, ia la maica să-i dai lu’ ăla micu, mă Păscălane, mă Stelică, mă, mă, mă...de nu mai pridideşti tu cu sărumâna ţaică Ioano, bogdaproste, ţaică Ioano, sărumâna coană Nono, până s-o sătura Mişu meu de atâta mămăit că el munceşte de dimineaţă până noaptea ca să adape toţi beţivii  şi ne-o lua pe toţi la trei-păzeşte. ,,Oho, conu Mişu, sufleţel de aur are, pupa-i-aş sufleţelu’ lui, când mă vede că stau la Mieluş sub şopru ca să-mi trag şi eu sufletul, decât zice: Gheorghe, mă jupâne, dă-i lu’ tuvaroşu’ Păscălan o litră de verde, de secărică d-aia mă... Prinseşi, balaoacheşule ceva azi... şi arată spre şovarca aia a mea cu care mă duc io în târg.  O dată s-a pâcâlit... şi hârâi ţiganu’ un râset urmat de tusea aia  de tebecist, a băut el secărica  şi mi-a dat mie licoru’, măiculiţă că bun şi dulce mai era...’’. Asta chiar m-a scos din sărite, mă fetilor, prostu’ meu îi dă să bea ţiganului şi ţiganu’ râde de el... Aşa i-aş fi dat un brânci să cadă cu curu’-n groapa aia în care răceşte şina când ferecă roţile da prea e teşmenit, e şi el suflet, să-şi ducă păcatele cu el..’’

- Hai fetilor că ne luarăm cu vorba şi...

- Hai, bia, până răsuflăm şi noi, zi, ai scos găina de la ţigan?

- Am scos-o dă n-am mai putut...

- Adică?

- Adică ce mai, că câr, că mâr, îl aud pe ţigan: ,,Ai bre, coană Nono, greşii şi io că n-am ştiut că e a matale, am găsit-o pe stradă, doar nu era să trec aşa pă lângă norocu’ meu, că şi lu’ Stelică al meu i s-a urât de varză şi de făsui de căpătat, mai vrea şi el bucată... şi zisei că e taman bună s-o bage Leana mea la oală. Da’ dacă ziseşi că e a matale, io ţi-o dau înapoi, că suntem şi noi acilea, vecini şi noi nu suntem d-ăia de sar în bătătura omului...’’ şi se îndreptă spre fundul covăliei ca să scârme pe sub nişte hanţe şi scoase moţata mea fetilor... şi mă podidi un plâns când o văzui cu gâtu’ frânt aşa într-o parte. Dode, care văzuse tot, se repezi la moş Păscălan ca un vultur: ,,Fire-ai tu al dracu’ de ghiuj, de mă strici tu cu lumea, nenorocitule!. Stai coană Nono, că ţi-o plătesc eu!’’ şi începu să se scârme în buzunaru’ şorţului ăla de piele după bani. ,,Lasă-l ,Dode că e bătrân şi amărât, nu da în el că îţi faci păcate, dă-i dracu’, Doamne iartă-mă, de bani că nu stau io în drum de-o găină, da’ nu mă fura! Cere-mi, dacă am de trecere îţi dau, că nici noi nu stăm pe roze, îl auzişi cu urechile tele ce zise, cu tovarăşii lui... Că vor să ia şi pielea după noi... Colectiv şi colectiv şi iar colectiv, pentru câteva pogoane care anu’ ăsta dă, la anu’ dacă nu vrea Dumnezeu, nu mai dă.. ,,Aşa e, coană Nono, nu ştiai că şi eu sunt patron, vai de capu’ meu, cu cinci copii şi-l mai ţin cu mâncare şi pe amărâtu’ ăsta’’. ,,Păi el nu mai mişcă nimic?’’ ,,Vai de mişcatu’ lui, trage de două ori la foale şi-şi dă sufletu’’’. Şi ce credeţi fetilor, mă dusei şi-l ridicai pă Păscălan de unde-l îngesuise Dode, plângea săracu’ cu nişte lacrimi cât pumnu’. ,,Du găina lu’ Leana ta s-o bage la oală pentru Stelică, da’ să-ţi dea şi ţie, nu vezi că-ţi stă sufletu’ într-o băşină, da’ sângereaz-o şi tu, poate mai curge niţel sânge, să nu fie chiar mortăciune.’’

- Cum bia Nono, nu o tăiase şi el la gât ca creştinii, să-i cure sângele?

- Da’ când adună mortăciunile după Bratcov, tot sângerate sunt! Sigur că nu, că dacă ar fi tăiat-o cum se cuvine, nu i-o lăsam eu ţiganului. Îi dădeam două kile de lapte covăsit şi gata! Şi ce credeţi fetelor? De milă, scot din pozânar doi lei şi-i dau: ,,Ia nea Ioane, uite, io zic să-ţi ei nişte mentosane, dă-le naiba de ţigări că auzi cum sufli’’ ,,Păi cumpăr io ţigări, bre? ,,Am văzut că fumezi!’’. ,,Nu cumpăr eu bre ţigări. Io fumez din lulea. ,,Păi în aia nu bagi tutun?’’ ,,Bag io, bag, da’ d-ăla se mai găseşte... ,,Mai adun de pe câmp... mai adun chiştoace de la şopru de la Mieluş. Poate ţi se îtâmplă vreo ţâgară, c-am văzut că mai tragi şi matale, hă?’’ ,,La cârciuma lu’ conu Mişu nu m-a lăsat şefu’ lui să golesc scrumelniţele, e cârciumă de boieri, de, şi io sunt murdar!’’. ,,Cum mă nea Ioane, mai sunt boieri?’’ zic eu. ,,Pardon, să mă ierţi, coană Nono, cârciumă de tuvaroşi, bre... de tuvaroşi...’’ şi zâmbi şmechereşte ţiganu’ cu dintele pe care-l mai are de sub mustăţile alea ale lui, lungi şi galbene de tutun. Şi i-am dat, fetilor şi pachetu’ de ţigări, că mai aveam  două, trei în el. ,,Aşa, bogdaproste, că şi conu Mişu mi-a dat un pachet atunci când am fost pe la cârciumă pe la el, da’ p-astea ca şi pe alea le dau lu’ Leana mea că ei e sâlă să fumeze chiştoace, şi banii îi dau lu’ Stelică să-i înmulţească la rişcă şi la barbut’’

- Hai fetilor să ne apucăm de ce ne-om apuca, că uite cum trece timpu’...  

Dar unde sunt meşterii de altă dată. Au rămas sculele însingurate prin muzee sau părăsite prin colţuri, dar ...fără viaţă