Harul luminii arzând pe pietre
şi ninsori uniforme în paradisuri alterate...
Două turle îngăduind un trup
şi deasupra, lucind straniu,
cristalul unei rugăciuni.
Alcătuirea agită un ciot de suflet,
rămăşiţă a unor repetate amputări,
din coapsă urcă negura cangrenei
şi cu toate acestea, degetele îndură
înfrunziri frenetice...
De neunde, urlet agonizând:
Începeţi orizontalizarea!
***
Turlele se frâng, fantoşa îngenunchează,
sânii de lut nu rezistă:
cad cu un vuiet surd într-un nor de praf
şi rostogolirea lor se pierde
spre celălalt capăt. Umerii provoacă
un vuiet surd când antrenează,
în rotirea căderii, cerul.
Orizontul destrămat ajunge deasupra,
lăsând în urma sa o enormă uitare.
De el s-a agăţat, lucind straniu,
cristalul unei rugăciuni.
****
Stele zuruind în memoria imediată
ca într-un ciur: mici şi uscate.
Bobii sunt agitaţi în ciur
de nişte degete mici şi uscate.
De la târg se cumpără mătănii lăcuite
din falange mici şi uscate.
****
La ora douăzecişidouă satrapii
erau nişte băieţi cumsecade.
Ei au trăit în vremea când în fiecare zi
era vineri şi bunăziua, după cum se vede
prin spărtura cerului ca o enormă uitare.
****
Cu inima şchiopătând, un trecător
agită absent
un ciot de suflet.
Pe umărul său, ultima frunză a toamnei.
şi ninsori uniforme în paradisuri alterate...
Două turle îngăduind un trup
şi deasupra, lucind straniu,
cristalul unei rugăciuni.
Alcătuirea agită un ciot de suflet,
rămăşiţă a unor repetate amputări,
din coapsă urcă negura cangrenei
şi cu toate acestea, degetele îndură
înfrunziri frenetice...
De neunde, urlet agonizând:
Începeţi orizontalizarea!
***
Turlele se frâng, fantoşa îngenunchează,
sânii de lut nu rezistă:
cad cu un vuiet surd într-un nor de praf
şi rostogolirea lor se pierde
spre celălalt capăt. Umerii provoacă
un vuiet surd când antrenează,
în rotirea căderii, cerul.
Orizontul destrămat ajunge deasupra,
lăsând în urma sa o enormă uitare.
De el s-a agăţat, lucind straniu,
cristalul unei rugăciuni.
****
Stele zuruind în memoria imediată
ca într-un ciur: mici şi uscate.
Bobii sunt agitaţi în ciur
de nişte degete mici şi uscate.
De la târg se cumpără mătănii lăcuite
din falange mici şi uscate.
****
La ora douăzecişidouă satrapii
erau nişte băieţi cumsecade.
Ei au trăit în vremea când în fiecare zi
era vineri şi bunăziua, după cum se vede
prin spărtura cerului ca o enormă uitare.
****
Cu inima şchiopătând, un trecător
agită absent
un ciot de suflet.
Pe umărul său, ultima frunză a toamnei.
pot să tac şi eu, puţin, aici(?)
RăspundețiȘtergereCum vorbim despre ceva, putem să şi tăcem despre ceva... Despre ce vrei să taci?
RăspundețiȘtergere:(
RăspundețiȘtergerepăi... TĂCEam :)
RăspundețiȘtergere