miercuri, 5 mai 2010

A fi sau a nu fi... ales

      Nu ştiu cât de inspirat este acest titlu, dar el mi-a fost sugerat de o întrebare pusă ascultătorilor de Robert Turcescu cu ocazia lansării candidaturii vedetei de televiziune consacrate în showbiz, Teo Trandafir, la demnitatea de senator al României într-un colegiul bucureştean 19 aflat în sectorul patru, deci în plin Piedoneland. Întrebarea era următoarea: ,,Dacă ar trebui să votaţi, aţi alege-o pe Teo senator?'' .
     Cum cultura mea pe linie de televiziune este săracă, ba aş putea spune, din ce în ce mai săracă (odată şi odată poate am să explic de ce) , am căutat să mă documentez de pe Internet asupra persoanei în cauză şi am constatat că respectiva este o vedetă în adevăratul înţeles al cuvântului, având fani, fani înfocaţi şi detractori puţini sau deloc. Dar dincolo de asta, este un om adevărat, sensibil, generos, cu un umor natural, necontrafăcut şi neagrementat cu strâmbături studiate în faţa oglinzii. Inteligenţa îi potenţează spontaneitatea replicii şi umorul de bună calitate îi animă mimica sau, când situaţia o cere (sau situaţia este creată special), interpretează cu naturaleţe rolul păgubosului mucalit. Cu ingenuitatea ei cu talent pusă în valoare, Teo Trandafir surclasează divele de mucava şi vampele de paie ale televiziunilor autohtone. Nu prea pot realiza ce fel de echipă va fi făcut cândva cu Mircea Badea. Nu că nu ar avea şi asemănări, cum ar fi în privinţa inteligenţei şi umorului, dar nu ştiu cum se împacă naturaleţea primeia cu histrionismul celui de-al doilea.  Şi apoi cum se vor împăca  obstinaţia cu care Mircea Badea trage în Băsescu şi în PDL cu opţiunea politică a prietenei sale de aproape douăzeci de ani. Oricum, se vor descurca ei cumva pentru că sunt oameni mari.
    Chestiunea exprimată printr-o nedumerire care, exprimată în scris, cere şi semnul întrebării şi pe cel al mirării este: ,,o fi având oare în clin sau în mânecă femeia asta cu politicile?!'' Chiar aşa, cu cele două politici şi anume atât cu politica adevărată, aşa cum ar trebui ea să fie, ştiinţă şi artă sau, mă rog, artă a compromisului şi cu politica de tip dâmboviţean. Prima incumbă cunoştinţe de politologie şi convingerile aferente tipului de politică îmbrăţişat sau măcar ceva cunoştinţe economice, juridice sau de sociologie. A doua politică presupune preponderenţa părţii întunecate a balcanismului nostru funciar, adică lene în gândire şi în faptă, un soi de puturoşenie generalizată, mai presupune ceva jeg sufletesc, şiră a spinării flexibilă, predispoziţie spre ticăloşie, sperjur şi delaţiune plus o sete nemăsurată de parvenire, de câştig ilicit şi de fudulie de neam prost.
   De abia azi, 5 mai, am dat peste postarea aceasta nefinalizată  din 31.03.2010 şi m-am mirat de ce n-am postat-o pe blog, după cum încă vreo 3 -4 aşteaptă la rând. Ca şi această postre, nici celelalte nu mai sunt prea actuale, dar oricum, cel puţin acesteia îi dau drumul azi. A propos de subiect... A câştigat Teo... Ei bine, aţi văzut sau aţi auzit cumva că ar fi pornit la lupta cea mare, fie măcar şi pentru îndeplinirea promisiunilor sale, parcă ceva legat de copii...

Un comentariu:

  1. Ion Scalen - un joc de cuvinte ce-mi aminteste de ion Oprea din anii 70 (candela de alabastru ...)

    RăspundețiȘtergere