Bâtu Anghel (I)

(draft)

          Bâtu Anghel

(draft)

            „Bâtu Anghel a fost ștab mare în armată, a fost vagmistor!” era formula cu care își începea maica una din istorisirile  sale, cărămizi din care construia o istorie a familiei, unele din ele  anterioare propriilor sale amintiri, curgerea anilor estompând certitudinile și ambiguizând cronologia, făcând ca  granița subțire care o despărțea de mit să se destrame. Depănându-și amintirile, ea aluneca pe nesimțite din realitatea faptelor și întâmplărilor certe, din ce în ce mai șterse de timp, într-o infrarealitate, umplând coaja dură care da formă și consistență evenimentelor  trecute cu un miez aburos având  iz de legendă.

            Îîn vara anului 1876 Anghel Bratcoveanu era sergent vagmistru în escadronul doi  călăraşi cu schimbul afiliat regimentului de dorobanţi dislocat la Turnu Măgurele, escadron alcătuit din roșioreni cu o oarecare dare de mână, astfel încât să-şi poată asigura calul și straiele. Pentru a înțelege care sunt energiile  care animă mișcarea personajelor noastre în acest mic panopticum care este grădina Bratcovenilor subsumat celui mare, al lumii, este necesar să aruncăm o privire asupra evenimentelor naționale și internaționale în vârtejul cărora sunt și ele prinse, fiind mai mult sau mai puțin conștiente de aceasta.  

 Era o perioadă de mare efervescenţă în peninsula Balcanică, aici înteţindu-se lupta națiunilor din zonă pentru eliberarea de sub jugul imperiului Otoman, totul în contextul mai larg al luptei pentru influență a marilor puteri în această regiune,  actori principali fiind Imperiul Rus care căuta să își maximizeze influența în Balcani și Imperiul Habsburgic care urmărea să își mențină influența și eventual să și-o mărească. De altfel și celelalte mari puteri aveau o serie de  interese în zonă, în special cele care țineau de accesul la gurile Dunării, la Marea Neagră și la strâmtorile care o despart de Marea Mediterană, ele expediind cumulul de evenimente din Balcani care pentru cei din zonă erau de-o importanță crucială cu o locuțiune simplă: „Chestiunea Orientală”

Cu încurajarea și chiar cu ajutorul Marilor Puteri, a Imperiului Rus în special care vâna preluarea influenței totale în peninsulă, mișcarile de emancipare izbucneau pe rând. În condițiile în care Grcia obținuse independența încă din anul 1828, în 1875 s-au răsculat pe rând Herțegovina, apoi Bosnia, în aprilie 1876 s-au răsculat bulgarii iar în iunie 1876 Serbia și Muntenegru au declarat război Imperiului Otoman.

În tot acest melanj de interese și aspirații nu se putea să nu găsească și România prilejul de a definitiva obținerea independenței de jure în raport cu imperiul supranumit „omul bolnav al Europei”, deoarece de facto era obținută mai demult prin „tehnica pașilor mărunți”, constând în demersuri diplomatice mai mult sau mai puțin iscusite și printr-un balet  mai mult sau mai puțin benefic sub călcătura cizmei rusești și a celei habsburgice , dar mai ales prin „bunăvoința” Imperiului Rus care, din dorința de a slăbi influența Imperiului Otoman în cele două principate, a intervenit uneori cu brutalitate in politica lor internă, pe teritoriile lor desfășurându-se parțial ostilități care țineau de numeroasele războaie ruso – turce.

În ultimul dintre ele, războiul ruso - turc din anii 1877 – 1878 s-a angajat și România în vederea emancipării totale de suzeranitatea otomană, contribuția sa la acesta fiind pentru ea Războiul de Independență. Dar la scara istoriei personajele ale căror existențe, reale sau rod al imaginaţiei, se încrucişează în rândurile acestea sunt prea neînsemnate ca să merite o mai mare deviere de la firul povestirii noastre. Sau poate , dimpotrivă,  o merită cu vârf și îndesat, dat fiind faptul că dilema privitoare la cui îi revine rolul principal în făurirea istoriei, maselor sau personalităților, nu a fost încă rezolvată. Personajele noastre sunt departe de a fi personalități, ba chiar dimpotrivă, sunt exponenți tipici ai maselor,  dar cum autorul acestor rânduri își permite să creadă că atât personalitățile cât și masele au  rolurile lor distincte dar la fel de importante în urnirea harabalei istoriei, va înceca să prindă din vârful peniţei aspecte din existenţa unor exponenţi tipici ai maselor, lăsând istoricii profesionişti să se ocupe de personalităţile care, în fond, sunt răsărite tot din plămada primordială a mulţimii. „Mâcă, nimini nu e scoborât cu hârzobu’ din cer!” spunea maica. „Poate decât Domnul nostru, Iisus, dar și la El decât sămânța Tatălui, pentru că tot în vintre de femeie a fost zămislit”

***

Este o zi fierbinte de vară, tocmai în săptămâna aia dintre secerişul orzului şi secerişul grâului. Cei mai chivernisiți tocmiseră deja oameni cu ziua pentru seceriș pe bucate, scăpând în felul acesta de grâul de anul trecut mai ales dacă, Doamne ferește, începe să facă gărgăriță, cei care și așa le mai rămânea,  îl strânseseră într-un colț  lângă ușa hambarului pe care-l măturaseră cu grijă, îl stropiseră bine cu leșie vie făcută din timp din cenușă de lemn  și-l spoiseră și cu var. Gospodinele desfăcuseră la gură chiupurile cu coastă de porc și cu oase pentru ciorbă puse în untură, pe cele cu murături și desfundaseră putina cu brânză mai veche ca să vadă cum arată, să nu se facă de râs tocmai atunci când le va pune dinaintea oamenilor.

Griji din acestea are și bâtu Anghel, dar el are trei oameni în bătătură, dar omul de nădejde este Ghiduru. Vânos, aproape uscat și cocârjat, cu niște mițe cenușii izbucnind de sub o pălărie pleoștită care-și pierduse demult culoarea. Borurile lăsate ascundeau ochii cenușii, dreptul fiind aproape cotropit de albeață, dintre care țâșnea un nas ascuțit sub care mustața rară cădea peste niște buze subțiri și vinete care se mișcau într-una de parcă ar fi morfolit ceva, astfel încât ridurile adânci care-i brăzdau fața păreau valuri care se spărgeau de promotoriul neted al nasului care se înălța din mijlocul lor. Umbla repede de la un oleab la altul prin bătătura largă a Bratcovenilor pe picioarele cobilițate, în ițarii de dimie strânși care le făceau să pară și mai subțiri, cu opincile de toval uriașe cât niște lotci lipovenești asemenea unui paing uriaș zăpăcit de lumină, căutând un unghi întunecat în cre să se ascundă....

Acestui personaj îi voi acorda și în continuare mai multă atenție deoarece are un rol  important în povestea noastră datorită faptului că existența sa se împletește strâns cu cea a bâtului Anghel, dar deocamdată îl abandonăm pentru a merge în poiana pomenită tangențial la început...

(Va urma sper)