Chiar de-a trecut atâta timp, femeie,
La fel mă doare și acum absența,
Chip de ți-ar da vechi meșter din Florența,
Altar să fac în care să-mi fii zee,
Să îți dedic de-acuma existența
Și-un snop întreg de sprintene condeie,
Tu doar să-mi fii iubită Dulcinee,
Iar eu, iubirii distilând esența,
Trist cavaler din Mancha, don Quijote,
Bătrâna Rocinante fiindu-mi calul,
Prin sterpe lumi să-mi caut idealul...
Îmi strigă toți: iluzii și marote
Te-au exilat - anahoret prin grote...
Spre nicăieri te poartă de-acum valul...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu