De vrei să-mi dăruiești de-acum uitarea
Prin fumul dimineții străveziu,
Eu am știut și încă tot mai știu
Cum șerpuia prin sihle reci cărarea,
Cum se pierdea în marele pustiu,
Apoi, treptat, a înghițit-o marea...
Așa spre tine mă ducea visarea!
La viață m-am trezit într-un târziu,
Dar tu, iubito, fiindu-mi drum și far,
Iubirea ta credeam că e eternă!
Când colo, fuse-o simplă balivernă
Sub cerul unei nopți spuzit cu jar.
De când trăiesc acest cumplit calvar,
M-am stabilit de-a binelea-n tavernă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu