Oraşul meu nu a avut niciodată
turle de ceaţă.
Soarele se fărâmiţa în praful uliţelor,
pe care din când în când treceau
ba un felah ambiguizând
ba un coropcar care vindea certitudini,
ba chiar câte un prinț ageamiu,
încălzindu-l până la incandescență.
Dacă aveam cinșpe - șaișpe ani când,
din două în două zile,
ploua cu femei frumoase pe care
dogoarea verii le transforma în îngeri
iute urcători la ceruri
și zadarnic umblam pe urmele lor
încercând să le sorb miresmele.
Se topeau în văzduhuri lăsându-mă
cu fiecare pas
din ce în ce mai bătrân
din ce în ce mai singur
din ce în ce...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu