Firav este izvorul de apă spumegată,
Limpezi cristale rotesc spre împlinire,
Se bulucesc pe pietre, pe marea îndoire
A scoarţei pământene, vertebră grea, de piatră.
Sub orizontul leneş şi fără unduire
Ajunge-atât de viul, sprinţar fără de pată,
O apă cenuşie, amorfă, flasc lăsată
Între lutoase maluri cu unică ieşire.
Şi leşiosul fluviu abia-şi tărăşte greu,
Fecunde, negre mâluri, împiedicate plante,
Blestemul stâncii sterpe, pământul fără pante,
Dar roditor şi darnic, cum în vechimi vreun zeu.
Ucise curgeri, în mări vă împliniţi mereu,
Dar unde sunteţi prime, prea pure diamante?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu