miercuri, 21 decembrie 2011

Statui nepotrivite

Înălţară, se-nălţară
lângă foc statui de ceară,
lângă vânt
statui de fum,
pe pământ
statui de scrum.
pentru dor, pentru durut,
statui amorfe de lut,
pentru orbi,
statui de corbi,
în deşert
statui de apă.
De statuie n-o să iert
viermele ce sapă, sapă,
curăţind de trupuri glia
ca să-ncapă
 veşnicia.

2 comentarii:

  1. Minunat cuvant ai!
    Multi ani cu bine, Ion Scalen!

    RăspundețiȘtergere
  2. Statui de ape
    pentru ochi deşerţi.

    La mulţi ani cu sănătate!

    RăspundețiȘtergere