Comuniune

Ca o dovadă a maximei sincerităţi,
nu ştiu ce să aduc din constelaţia
neînduplecată. Prin sertarele deschise
ale memoriei a năboit un vânt astral
şi prin acoperişul spart al craniului,
după o ploaie de lumină,
lemnul frunţii crescut colateral
a fost invadat de un soi de mucegai,
sau, mai degrabă, de o pecingine stelară,
deci, toate condiţiile pentru o uitare luminiscentă,
mai tragică, poate, decât întunericul absolut
sau decât orbita suferind de un vid timpuriu.
Poate a mai rămas ceva prin sângele
care se pregăteşte febril de iarnă,
adâncind mai tare vinele rădăcinilor în scoarţele
planetelor promiţătoare de linişti depline.
****
Oricum, mugurii se deschid acum
în pământuri. Copacii sunt întorşi de noroc
şi ramurilor le-a crescut ventuze lacome
cu care s-au prins pentru totdeauna de cer,
făcând o legătură cu adevărat indisolubilă,
de acum toate amintirile circulând tainic
şi împiedicând astfel acumularea lor.
****
Ca nişte excrescenţe livreşti, pe tulpinile lor
se vădeşte opulenţa unor termeni inventaţi
de un personaj ambiguu: Ianus Bifrons.
Ei spânzură ca nişte lăstari pe care curenţii
cei leneşi nu reuşesc deloc să-i agite.
***
Dedublare, depersonalizare,
părul lupului, înceţoşare,
ici - colo nişte grămezi amorfe de uitare
ca nişte socluri pe care nu au fost niciodată statui
sporesc monotonia pustiului sticlos
de sub care se aşteaptă bubuitul
apelor tumultoase ale tuturor primăverilor.