Rătăcirea LXXXVI
Nu pot să rătăcesc
prin vremuri, fată,
Nestingherit de
gropi și de hârtoape,
Că orizontul nu e
mai aproape,
Limanul căutat nu
se arată.
Când viața e cât un
clipit de pleoape,
Din început fiind
morții închinată
Nu te grăbi că nu
poți dintr-o dată
Tocmai iubirea să o
lași să-ți scape.
De-aceea-ți spun:
să nu te pună Sfântul
Să crezi și tu că,
rătăcind prin vremuri
Vei reuși s-ajungi
fără să tremuri
Prin locul unde El
călca pământul,
Pe creste unde
poate numai vântul
Sculptează în
granituri reci totemuri.
(iulie, 2015)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu