Mărturii de pe malul Styxului

  De abia am venit de acolo și sunt foarte obosit. Adică din spital. Cât am stat acolo, la „Terapie intensivă”, foarte aproape de apă cum ar veni, au trecut pe partea cealaltă decât vreo trei persoane: un băietan de vreo 20 de ani pe care medicii au refuzat cu obstinație să-l trimită la București spre disperarea mamei sale, o bătrână de vreo 80 de ani pe la care nu a venit nimeni cât timp am fost colocatari în același salon, adică până ce s-a stins și un bărbat destul de zdravăn încă, sexagenar de-al meu, grozav de speriat din cauză că el nu fusese bolnav niciodată, mie revenindu-mi misiunea de onoare de al iniția din punct de vedere teoretic în suferințele unui posesor de cord cu defecțiuni, eu fiind mai vechi în branșă.
   Dar mai bine o las baltă, poate continui mâine, mai bine bag un sonet pe care-l aveam pe țeavă...  

Pactul

-draft-        

 Îmi era dor de mine, cel de săptămâna trecută şi îl uram pe cel care am fost acum două săptămâni, rănile pe care le căpătasem în lupta cu îngerul necunoscut din visul pe care l-am avut spre dimineaţa zilei în care ar fi trebuit să semnez pactul cu diavolul îmi lăsase urme adânci:  trei brazde late tăiate prin pielea, grăsimea şi carnea de pe partea stângă a pieptului lăsa să se vadă grătarul cutiei toracice şi printre gratiile albe ale coastelor se vedea clar întunericul din mine. Nu mă durea, nu curgea nici sânge şi, fiind singur în casa pustie, deoarece azi nu mă deranja nici domnul N. ca să-mi aducă pâinea cea de toate zilele, mi-am zis să las rana neacoperită ca să evit lipirea cămăşii de ea. Nu-mi era teamă că s-ar putea  obrânti, doar era făcută de un înger,antiseptic prin definiţie, mai ales că atunci când plecam capul, nu simţeam nici un miros, deşi imediat după ce îmi fusese făcută rana, nările îmi fuseseră invadate de mirosul cărnii proaspete şi mă bucurasem că cele trei brazde nu merseseră mai mult în jos, astfel încât să-mi deschidă abdomenul, îngrijorându-mă numai la gândul duhorii care s-ar fi împrăştiat în jur. Apoi nu mă mai gândii la aspectele astea care ţin de impresia pe care aş fi făcut-o asupra celor din jur, oricum nu era nimeni asupra căruia să fac vreo impresie, iar când urma să vină el, pentru că aşa fusese înţelegerea, trebuia să vină având totul pregătit, urmând ca doar să semnăm documentul, pergamentul, sau ce va fi fost pactul acela asupra căruia deja conveniserăm, ştiam deja că nu ar fi luate în considerare aspectele formale ale întrevederii, deşi, evenimentul fiind de o mare gravitate pentru mine, ar fi trebuit să ţin cont şi de astfel de aspecte.
        M-am ridicat din pat şi după ce mi-am pus proteza, m-am îndreptat spre camera de baie pentru o toaletă sumară, deoarece pentru mine operaţia aceasta prezintă dificultăţi majore. Imaginaţi-vă numai spălatul pe dinţi stând în faţa chiuvetei sprijinit în cârje şi vă puteţi face o idee sumară asupra respectivelor dificultăţi.
      După ce am terminat cu chiu cu vai operaţiile elementare de igienă, am început  să studiez rana: nu am văzut nimic deosebit faţă de ce văzusem inainte de a mă scula din pat: grătarul alb al coastelor prin care se vedea întunericul. Numai marginile rănii căpătase parcă o tentă alburie, marmorată. Le pipăii ezitând de frică să nu mă doară: uşor zgrunţuroase la pipăit şi nici o durere. Am dat pe consola de sub oglindă peste o lanternă micuţă, breloc, cu lumină puternică. Am încercat să strecor lumina lanternei printre coastele dezvelite pentru a lumina interiorul. Spotul luminos se refletă într-o suprafaţă perfect transparentă care închisese suprafaţa rănii şi care lăsa să se vadă viscerele. Plămânii erau la locul lor, puţin cam înghesuiţi de diafragmul săltat de expansiunea viscerelor din cavitatea abdominală precum şi din cauza faptului că stam cocoşat deasupra cârjelor. Numai că...
      Numai că lipsea inima! Venele şi arterele din zona inimii erau secţionate cu grijă şi obturate cu nişte clame strălucitoare şi legate în mănunchiuri cu coliere prinse de coaste.
       De-abia acum mi-am dat seama că la trezire, în ciuda întâmplării de peste noapte, mă simţisem atât de bine, nu simţisem apăsarea din capul pieptului şi nici gheara de sub clavicula stângă. Poate ăsta este un nou început. Poate că voi putea să arunc vraful de cutii şi flacoane cu medicamente pe care la începutul fiecărei luni trebuie să mă străduiesc să le cumpăr.
       Ceasul arată de-abia ora şase. Partenerul meu de afaceri nu poate veni înainte de ora nouă, oricât de imprevizibil ar fi el. Aşa că mi-am dat jos proteza şi m-am cufundat în somnul dulce dinaintea zorilor...
          Ah, ghiara care-mi strânge şi-mi scrijeleşte tot pieptul! Bâjbâi febril după cutia cu pastile de nitroglicerină.
          Se răstoarnă măsuţa cu medicamente.
          Se face linişte.

Iphondrie, viaţa mea!

     Ora 4 dimineaţa...de zile întregi încerc să însăilez un text pe post de introducere la blogul acesta, unul care să-l justifice şi să mă justifice în faţa prezumtivilor săi cititori,dar vidul de inspiraţie este absolut.  Orice început de frază îmi pare neinspirat sau îmi sună fals.

     Rotesc privirea în jurul meu... perţi goi, un pat gol, masa plină de cărţi şi  de cutii de medicamente pline şi pe jumătate pline, canapeaua desfundată pe care îmi fac veacul când sunt acasă şi măsuţa cu televizorul...ah, televizorul care funcţionează toată noaptea.

     Aştept să se facă şase... până atunci, privesc la două tăntiţe. O tăntiţă durdulie cu botic ţuguiat şi ochişori boldiţi inteligent, cu sclipiri şmecher-ironice îi foarfecă pe Patapievici, pe Băsescu şi tot pedeleul, împroşcând cu venin calitatea întâi şi pastişând vârtos în gestică şi în terminologie pe colegul dumneaei de antenă, Mircea Badea. Doamna respectivă este deşteaptă foc, muuult mai deşteaptă decât vândutul de H. R. Patapievici, privirea pe care o aţinteşte când drept în obiectivul camerei, când spre cealaltă tăntiţă brunetă (că durdulia e blondă), pe sfertul ei ca pondere corporală şi nici a suta parte ca debit verbal. Bruneta o priveşte zâmbind cu veselie şi chiar chicotind din când în când la auzul bădismelor mai relevante.

    Doamnele, de fapt doamna blondă face revista presei, adică traduce pentru noi,  prostimea cea lipsită de spirit analitic, ba chiar şi de discernământ, cele scrise în ziare, învăţându-ne pe cine şi cum să credem, trăgând din toate poziţiile în presa aservită Cotrocenilor şi acoliţilor săi şi citând reverenţios din presa adevărată, obiectivă, aservită numai neamului şi informării sale, cea care luptă cu fiara pedelistă şi dăi şi dăi, şi luptă şi luptă...

    La ora 5 urmează o altă tăntiţă, tot blondă dar mult mai rea şi mult mai costelivă decât cea anterioară, Dana Grecu care, după coafură, tocmai şi-a scos degetele din priză şi care,   topită de emoţie înălţătoare, citează în întregime unul din nenumăratele discursuri antologice ale lui Mircea Geoană, în care, imitându-l pe George Vraca în  drama istorică Apus de Soare, ştiţi dumneavoastră, aia în care pune în gura lui Ştefan cel Mare şi Sfânt (după trădătorii neamului, la fel de sfânt pe cât a fost de mare), pomelnicul celor căzuţi în luptă în timpul îndelungatei sale domnii pe oasele cărora se sprijinea încă de pe atunci, de pe la 1500 Moldova. Geoană cheamă tot natul (din Iaşi, din Huşi, din Dăbuleni, din Cuca Măcăii, etc., etc.) să vină alături de el, Geoană Întâiul, ca să răpună întâi apocaliptica fiară Băsescu după care să construiască o ţară care să se învârtă după Soare, astfel ca toţi trăitorii din România să devină învârtiţi, nu numai mogulii şi baronii postdecembrişti.

    Din lipsă de Băsescu care precis că era pitit sub pat de frică să nu fie luat la spinare ca un sac de cartofi de vajnica Dana şi adus în faţa naţiunii, urmează luarea în tărbacă în direct a lui Valeriu Tabără, un om de altfel blajin ,dar pe care războinica l-a adus de câteva ori în stare să-şi scoată cureaua pentru ai trage câteva la cur năbădăiosei. Astfel, zburliciul îi sare în direct la jugulară pe subiectul Omar Hayssam, proaspăt scos de la naftalină, cu intervenţia unuia din jurnaliştii ăia de acu' câţiva ani care are şi el nevoie de nişte bani, ăia cu răpirea din serai, pardon, Irak, poveste tulbure pe care preşedintele a promis să o destăinie peste vreo cincizeci de ani (vedeţi, de atunci plănuia să devină dictator, de îşi făcea planuri cu bătaie atât de lungă). La masacru participă însuşi marele analist politic (în general) şi miltar (în special), sau invers, deşi ştiu că atunci când era la tevereu era decât analist militar, este vorba de Radu Tudor care, toată emisiunea îl urmăreşte pe Tabără cu o privire sumbră, gata să-i tragă o scatoalcă politicianului dacă o bate pe Dana sau dacă refuză cu obstinaţie să le cânte în strună moderatorilor, tot susţinând sus şi tare că ,,Profesoru''' la care se referea Hayssam în nişte scrisori trimise unui alt arab e Măgureanu şi nu e Băsescu, aşa cum ştie toată ţara care a văzut respectivele scrisori publicate în facsimil în ,,Ziua'' lui Sorin Roşca Stănescu, evident în limba arabă, că doar doi sirieni nu folosesc limba română pentru a comunica. Analistul politico-militar citează în traducere liberă din arabă pasaje din care reiese clar cele susţinute de el, după care se ia la harţă iar cu politicianul tabără, la scenă asistând şi un liberal tăcut care, nu se ştie din ce motive, rânjeşte sardonic.

   Talk show-ul, că aşa se numesc în limba engleză balamucurile televizate, continuă cu lupte corp la corp între multiplul analist şi politician şi, în sfârşit, se ajunge la o concluzie comună, în sensul că problema pute...rămânând diferenţele de vederi referitoare la direcţia din care vine duhoarea.

    Oricum, chiar dacă acest mister ne va fi relevat de Băsescu peste încă patruzecişicinci de ani de domnie, că atâta a mai rămas, dosarul va fi redeschis periodic, din cinci în cinci ani în cazul în care preşedintele în exerciţiu nu va impune un referendum prin care să se mai amendeze niţel Constituţia în sensul nelimitării mandatelor prezidenţiale la două (ce, el e mai prost ca Iliescu?), iar dacă ar reuşi să o amendeze niţel mai mult, în sensul alegerii pe viaţă, ar fi tocmai bine că la sfârşitul mandatului ne va spune şi care a fost şmecheria cu Hayssam.

    S-a făcut şase...Îi las naiba de pedelişti, pesedişti, penelişti, udemerişti, diarişti, moderatori şi moderatoare.. Luptă şi ei pentru o pâine. La mine a venit vremea să-mi înghit pumnul de medicamente. Omeran, Sortis, Betalok, Prestarium, Preductal, Aspenter...Sunt pe ducă şi până la leafa mea de cadru didactic nu mai am bani. Şi nici de la cine să mă îm prumut deoarece am cam epuizat toate posibilităţile. Văd eu, totul e să rămân calm, doctorul mi-a zis că inima mea nu mai suportă emoţiile. Îmi  lipesc şi plasturele de Nitroderm deoarece pe vremea asta urâtă mă cam înţeapă coţofana... Îmi pun proteza şi pornesc spre servici ca să mai luminez puţin tânăra generaţie. Totul este să nu mă enervez...