Rătăcirea LXII

Mi-ai dat , iubito, al rănilor răsfăţ,
De ştiu ce-nseamnă acuma să te doară
Şi cu săgeata morţii la subsuoară
De-o viaţă-ntreagă a muri învăţ!

Aşa, singurătatea-i mai uşoară.
Când viermele, tovarăş şugubăţ
Îşi va chema toţi fraţii la ospăţ,
Eu voi uita de cum arată-afară.

Pe tine însă nu te pot uita!
De-ar fi să uit, tu să-mi trimiţi misivă,
Că sufletu-mi rămâne-va-n derivă,
La fel cum e năierul fără stea.

Iar silueta-ţi, umbră pe perdea,
Va fi în veci icoana mea votivă.

Dacă vrei mai multe sonete, comandă

,,Himere şi rătăciri'' de Ion Scalen