Corpuri de iluminat

- comentarii off topic

Fiat lux!

Tratarea oricărui subiect în mod exaustiv impune căutarea celor mai îndepărtate origini, neapărat cu referire la antichitate şi la istoricii aparţinând respectivei perioade. O expunere cu adevărat doctă presupune nu numai citarea banalizată prin uz îndelungat a prea bine cunoscuţilor Thucydides, Herodotus, Tacitus sau Plutarh. Trebuie neapărat aduse în discuţie numele lui Zosimus, Kalhana, Fa-Hien şi Ban Gu, ultimii doi, cam chinezi de felul lor, trebuind să fie neapărat citaţi în original. Nu are importanţă că respectivii n-au avut cu corpurile de iluminat nici în clin nici în mânecă, ce, parcă se apucă să te verifice cineva? Important este să descoperi numele lor şi făcând conexiuni stupefiante cu cele afirmate în nişte citate imaginare din opera acestora (cu niţel efort pot fi găsite şi titluri de opere iar dacă nu, cu puţină imaginaţie, pot fi inventate), poţi face din ei precursorii conceptului de corp de iluminat. Internetul e mare, Google scormoneşte pe unde gând n-ai gândi şi cu ceva tupeu, scoţi nişte savantlâcuri de te miri şi tu ce deştept poţi să fii!

Noi, ca buni români, calitate care ne-a impus în ultimele două decenii şi condiţia de a fi buni creştini, o vom porni de la o perioadă mai îndepărtată, şi anume fix cu două zile anterioară creării biblicilor noştri strămoşi, Adam şi a consoarta sa, Eva.

Pentru că în acea zi, a patra în ordine cronologică din cele şase în care Dumnezeu a creat lumea, şapte cu cea de odihnă, El s-a gândit să facă primele corpuri de iluminat pe care le-a numit luminători şi pe care, onorate prezumtiv cetitoriu, te las pe tălică să-i identifici, ajutându-te cu o informaţie: luminătorii respectivi au fost foarte fiabili, ei există şi azi în bună stare de funcţionare. Dar să facem un scurt excurs prin scurtul istoric de doar patru zile al primei cărţi a lui Moise, Geneza (Facerea, pe româneşte).

O fi existat o zi anterioară primei zile a creaţiei nu se precizează, dar presupun un raport de simultaneitate între Big Bang-ul iniţial şi secunda zero a Universului,secundă despre care nişte oameni de ştiinţă spun că n-ar fi existat niciodată, timpul iniţial fiind de fapt 0+10-43secunde. Oricum, hărmălaia iscată de respectivul eveniment L-a trezit brusc din somn şi buimăcit de eveniment, a zis ,,Să fie lumină!’’. Cel puţin aşa pretindem noi, bunii români. Evreii pretind că ar fi zis ,,יְהִי iar grecii ,,γενηθήτω φως’’. Mai cunoscută la români este rostirea acestei comenzi în latină ,,Fiat lux’’ datorită autoturismului de producţie italiană în mare vogă în România prin anii ‘970, de mulţi râvnit pe atunci.

Rămâne un mister cui i-o fi ordonat Dumnezeu să facă lumină pentru că onorabilul Moise uită să ne spună cu cine bâjbâia Prea Înaltul prin zonă. Am încercat să reeditez la scară evident submicroscopică evenimentul dar degeaba m-am răţoit ba la lustre, ba la veioze, ba la întrerupătoare ,,Să fie lumină!’’. Le-am luat cu binişorul, ba cu ,,Fiat lux!, ba cu יְהִי אוֹר (vayo'), ba cu ,,γενηθήτω φως'' (genēthētō phōs). N-a ţinut! Disperat, m-am răstit la ele cu ,, let there be light’’. Până la urmă, tot a trebuit să mă dau jos din pat ca să apăs pe comutator. Tot degeaba! Plouase şi bubuise transformatorul din colţul străzii. De fapt acest microBig Bang mă trezise şi pe mine.

Oricum, Dumnezeu a avut destulă lumină (şi căldură) de la evenimentul cu care am presupus simultaneitatea. Aşa că în această primă zi care se poate numi pe bună dreptate ,,ziua cea mai lungă’’ pentru că, zic unii, ar fi durat vreo nouă miliarde de ani, Dumnezeu nu a făcut alceva decât să despartă lumina de întuneric. Acum vreo patru miliarde şi jumătate de ani a făcut Pământul. Aci profetul se exprimă oarecum eufemistic numind supa fierbinte din care s-a închegat Pământul ca brânza din lapte, ,,apă’’.

În ziua a doua, a separat apele de ape şi a făcut o tărie, adică cerul. Brânza a început să se coaguleze, să prindă coajă (uscatul), ,,apa’’ să se retragă la interior şi în exterior să iasă apă adevărată care vor forma mări şi oceane. De această ultimă chestiune se va ocupa Dumnezeu în ziua a treia în apecial, când, într-un acces de hărnicie, după ce separă apa terrestră de uscat, crează şi plantele. Luat cu mulţimea de treburi, Dumnezeu , deja puţin obosit, uitase ceva! Avea lumină, dar doar aşa, in abstracto! In concreto, lumina asta abstractă trebuia produsă de ceva, de nişte surse de care să fie legată şi care să o emită în acelaşi timp, de nişte corpuri… corpuri de iluminat, cărora le-a zis el luminători. Şi dacă tot s-a apucat, a făcut un luminător mare, unul mic, iar din pilitura rămasă de la confecţonarea acestora, a făcut numeroşi luminători mititei.

Aci cred că a cam zbârcit-o profetul în ceea ce priveşte succesiunea operaţiilor. Aici încearcă să ne ajute cârcotaşii de oameni de ştiinţă care ne spun că luminătorii ăia mai mari au cam aceeaşi vârstă cu Pământul, adică ar fi fost confecţionaţi tot prin ziua a doua.

Cu acestea am cam încheiat primul episod din istoria corpurilor de iluminat, dar pentru ca acest text să nu pară un lucru neterminat, vă reamintesc succint realizările ultimelor trei zile. În ziua a cincea a făcut vieţuitoarele din ape, de la microorganisme până la balene, din aer, de la musculiţe la condori şi în ziua a şasea, animalele terestre, de la microorganisme, viermuşi şi şoricei până la elefanţi, dedându-se de-a lungul timpului la tot felul de experienţe genetice mai mult sau mai puţin reuşite. Dar cea mai gravă eroare cauzată de oboseala acumulată în zilele creaţiei sale a fost făcută în ziua a şasea când, având nevoie de un administrator pentru uriaşa Sa grădină , l-a creat pe om şi mai ales pe femeia care îl împinge pe bărbat să facă tot felul de boroboaţe şi pocinoage.

În ziua a şaptea, Dumnezeu, obosit de atâta muncă dar mulţumit de creaţia Sa deoarece încă nu ştia ce-i poate pielea ultimei sale creaturi, s-a odihnit. A dormit profund pe patul său de nori pufoşi, parcă presimţind ce-L aşteaptă. Şi chiar din din ziua a opta a început distracţia. Doar ştiţi prea bine ce a făcut Adam, instigat de coana Eva.

A, nu un nou corp de iluminat…